Manifestări dedicate Zilei Pompierilor la Piatra Neamț

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț organizează o serie de manifestări și acțiuni dedicate marcării Zilei Pompierilor din România care se serbează în fiecare an la data de 13 septembrie. Acțiunea debutează de pe 12 septembrie cu un ceremonial militar care va avea loc pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, cu începere de la ora 13:00. Este unul din cele mai așteptate momente dedicate Zilei Pompierilor din România la care participă pietrenii de orice vârstă, mai ales liceenii care-și doresc o carieră în acest domeniu.

În aceeași zi și dedicată aceluiași eveniment are loc acțiunea intitulată generic Ziua Porților Deschise. Fiecare subunitate din județ, respectiv cele din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț și Poiana Teiului, va fi deschisă publicului larg în intervalul orar 12:00 – 18:00. Cei care vor trece pragul unităților de pompieri vor putea vedea tehnica de intervenție cu care lucrează pompierii militari.

Manifestări vor fi și pe 13 septembrie, când continuă Ziua Porților Deschise în toate subunitățile ISU Neamț, în același interval orar. În aceeași zi, de la 10:00 la 18:00, are loc prezentarea tehnicii de intervenție în mai multe puncte din județ, parcarea Shopping City din Piatra Neamț, parcarea Roman Value Centre Roman și în parcarea Kaufland din Târgu Neamț. Acțiunile au drept scop familiarizarea cetățenilor cu măsurile de siguranță și modul de acțiune în situații de urgență. Nemțenii sunt invitați să participe la aceste evenimente pentru a sărbători alături de pompieri.

(G. S.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...