De astăzi, 30 septembrie, Mănăstirea Agapia rămâne – o săptămână – fără apă de băut. Aceasta din cauza unei avarii anunțată în această dimineață de compania Apa Serv, apărută la rețeaua de aducțiune Preuțești-Târgu Neamț, dar și din cauza consumului mare de apă. Perioada 30 septembrie-7 octombrie va fi una dificilă pentru măicuțele de la Agapia, dar nu numai. Pentru aceeași perioadă, Apa Serv anunță probleme cu apa în mai multe localități și chiar în orașul Târgu Neamț. Este vorba de locuitorii de pe străzile Horia, Cloșca și Crișan, Câmpului, Unirii, Alexandru Vlahuță, Ozanei, cei din cartierele Condreni și Blebea din orașul Târgu Neamț, care începând de astăzi primesc apă dimineața, între orele 6-9 și seara între orele 18-21. La fel și în satele Ocea și Topolița din comuna Grumăzești. Pentru locuitorii din restul orașului Târgu Neamț și pentru cei din comunele Bălțătești, Agapia, Vânători Neamț și Răucești apa va fi furnizată cu presiune scăzută, spune Apa Serv, putându-se ajunge la oprirea totală, în aceeași perioadă. (C.I.)