Managerii subordonați CJ la evaluare

cj exterior 02

Începând de astăzi, directorii instituțiilor de cultură patronate de Consiliul Județean Neamț vor fi evaluați de o comisie de specialitate, potrivit legii și prin dispoziția președintelui CJ Neamț. Primii pe listă sunt directorii de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Teatrul Tineretului. Fiecăruia i se vor evalua performanțele la un an de la semnarea contractului de management.

Astfel, președintele celor 3 comisii de evaluare va fi Emilia Arcan, vicepreședinte al CJ Neamț, iar membrii comisiilor vor fi Daniela Soroceanu, secretar al județului și câte un manager al instituțiilor similare din județele Iași și Vaslui. Managerul Compelexului Muzeal Județean, Gheorghe Dumitroaia nu va fi evaluat, pentru că se află în concediu medical de când consilierii județeni au votat pensionarea acestuia deși contractul de management îi expiră în mai  2016.

”Deocamdată se analizează situația managerului de la Complexul Muzeal Județean urmând să se ia o decizie. De asemenea, potrivit legii, vor fi evaluați și directorii sau managerii celorlalte instituții de interes public județean: Drupo, Troleibuzul, Apa Serv”, a declarat Emilia Arcan, vicepreședinte al CJ Neamț și președinte al comisiilor de evaluare. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

„Scoate violența școlară din anonimat”. Concurs național de creație audio pentru elevi

Elevii de gimnaziu din toată țara sunt invitați să...

FOTO. Ied salvat de pompieri dintr-o fântână, la adâncimea de 10 m

Un ied a fost salvat de pompieri, în această...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...