0:00

Manager dă partid, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ieri, primim pe cracă la noi o depeșă cum că e loc să ne facem manageri la șpetal. Ăsta den mijloc s-o îmbătat instantaneu, pe mine o început să mă ia un junghi mai vechi la pana număru` cinci  cinci din coadă, cumătru den dreapta cu perciunii până la gumari, că să face manager pă persoană fizică. Și să duce până la șpetal să vază ce trebe făcut și vine înapoi, fleoșcăit, amărât, zburlit, mai-mai să nu-l recunoaștem (eu, că ăsta den mijloc era mangă), și-mi zice că o cetit ce trebe la concurs și i-o trecut moment gându` de manager. Citez: „Păi numa` să cetești titlurile la toate cărțoaiele alea îți trebe o lună, darmite să mai și vezi ce e prin ele.“ Oare cum or să face doamna vice de la cejeu ori dom` Lazăr, nu să știe, că-i materie multă, timp scurt, concediu ca tot omu`, bașca treabă pe la gospodărie. Acuma, din ce știm noi, mai este cineva care o luat parte la făcut apele în halul ăsta și mare lucru să nu asistăm la o surpriză. Că vorba lu` doamna Soroceanu, decât s-ajungi la șpetal după nebunia din cejeu, mai bine te pui direct acolo. Bahtalo!

Un nene consilier de la cejeu, n-o avut ce face de două ori. O dată că-i la pepededeu` și-a doua că s-o pus cu banca curmeziș cu un oarece împrumut care să-l mai scoață din nevoi, necaz, durere. Cu banca ar mai fi scos-o el la capăt, că mai are și el câte ceva pus deoparte, plus că și cejeu plătește pentru șădinți, bașca finanțurile dă la cejeu o zis la executori tremiși că-i solvabil, dizolvabil și serviabil și că nu-i dă problemă dă țeapă la vreme de seară. Acuma, este o dumă bărboasă cum că un june șăf dă partid o dat semn la bancă să-l scuture de firfirei pe nenea nostru ca să vază cum e în pepedede. Asta n-ar fi nimica, dar mai este câțiva care se simt deja strânși la organe de oarece instituții pă cheștii dă aparteneță politicoasă. Aferim, dom` șăf, trăi-ț-ar famiglia lui matale!

 tiți că vă spuneam că dom` Gigi (să trăiți!) are chef dă mișcare, nu? Ei bine aflați `mneavoastră că o seamă de șăfi de la pedeleu de la noi s-o strâns pentru oarece descuții purtate în alb-negru ș-apoi într-o atmosferă boemă, ca să vază cum să face ca ieșitu` lui dom` Gigi den portocaliu să nu bată la ochii cui nu trebe. Un șpionete palmat sub tejghea ne-o zis că mare lucru dacă nu comva dom` Mocanu, o să fie șăf, că-i și senator în rezervă, numai că o să trebuiască să încuie cămara cu sfinți la adresa lu` dom` Blaga, bașca să-i țină în frâu pă neicii conselieri ca să nu fie prinși în fel de fel de majorități, după bate vântu`. Acuma, noi nu suntem pociți la vorbă ca ăsta den mijloc (noroc că doarme …), da o să videți ce-o să mai râdă dom` Gigi când o să vază prin usele câte o pată portocalie, bașca voturile o să o cam ia razna când o să fie vorba de trebi mai sensibile ori liberale. Rămășag?

Articolul precedentPregătiri pentru „Tare ca Piatra”
Articolul următorVacanțe în Ștrandul Tineretului