Majoritatea pensiilor din Neamț au crescut după recalculare. Pentru celelalte, se menține valoarea cea mai mare

Majoritatea pensiilor din Neamț au crescut după recalculare. Pentru celelalte, se menține valoarea cea mai mareÎn luna septembrie cei mai mulți dintre pensionarii nemțeni vor încasa mai mulți bani decât în luna august. Asta deoarece după procesul de recalculare în peste 82% din dosare s-au înregistrat creșteri ale pensiilor. „La acest moment au fost evaluate 114.552 de dosare din care în 94.503 cazuri sunt creșteri de cuantum, ceea ce reprezintă aproximativ 82,5% din total”, a declarat Cezar Aanegroaie, directorul Casei Județene de Pensii Neamț. De menționat este faptul că titularii trebuie să știe faptul că, în cazul în care la recalculare a rezultat o pensie mai mică decât cea în plată, se menține cuantumul cel mai avantajos, deci nici o pensie nu va înregistra scăderi de luna viitoare.

Cei care s-au bucurat de creșterea pensiilor au mai mult cu cel puțin 1 leu și maxim aproximativ 5.100 de lei. Astfel, pensia cea mai mare din județul Neamț, doar pe contributivitate fără a lua în calcul sistemele neintegrate precum pensiile speciale ale magistraților sau a altor categorii, se cifrează la circa 20.000 de lei, a precizat directorul CJP Neamț.

Conferința de presă o puteți urmări în integralitatea sa aici.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...