Foarte aproape de debutul iernii calendaristice mediul de afaceri face mai puține angajări, cel mai probabil acest lucru datorându-se restrângerii activității sezoniere. Așa se face că în ultima săptămână din noiembrie la nivelul județului Neamț sunt disponibile 483 de cereri de personal, după ce în perioada anterioară erau și 600 de posturi disponibile. Conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă în zona Piatra Neamț care include comunele limitrofe sunt 285 de posturi vacante, la Roman este nevoie de 138 de lucrători, iar la Târgu Neamț șomerii au de ales între 60 de job-uri.
Pietrenii au la dispoziție posturi disponibile în industria ospitalității și este nevoie de bucătari, ospătari, barmani sau cameriste. Se pot angaja 11 lăcătuși mecanici, 16 manipulanți mărfuri, 26 de muncitori necalificați, iar în multe alte ocupații sunt mai puține cereri. Licențiații au la dispoziție câte un post de economist, jurist sau farmacist, iar alte 23 de cereri sunt pentru ingineri, din care 10 specializați în topografie. Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamț.
Și la Roman inginerii au căutare și este nevoie de 5 specialiști, agronomi sau constructori, la care se mai adaugă un post de proiectant inginer instalații. Pentru ceilalți sunt disponibile locuri de muncă în ocupații precum confecționer textilist, agent de securitate, șoferi, sudori, tractoriști sau vânzători. La Târgu Neamț nu se acoperă de mai mult timp posturile din sănătate, câte două pentru asistent medical de recuperare, kinetoterapeut și infirmier și alte patru pentru infirmieri. În zonă este de lucru pentru gateriști, circulariști, muncitori necalificați, precum și lucrător comercial sau mecanic auto.
LMV la data de 22_11_2024.xls-2(G. S.)