0:00

Mai fă-te frate cu alesu`…, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vă povesteam ieri dăspre un nene membrotei de partid căruia i s-o luat mașina din bătătură pă motiv că era moșmondită, adică rebotezată ca să circule la noi. Ei, bine, trebușoara asta o băgat în fibrilație pe o seamă de contemporani, cel mai pătruns fiind un nene parlamentar. Și unde nu se apucă onorabilul de sunat în miezu` nopții la o seamă de suptordonați, să verifice dacă-i chiar așa cum se zice. Oamenii s-o dat peste cap și i-o raportat cum că insul de care am povestit e și arestat. Acuma, parcă n-am vrea să trăim senzațiile de răcoare pe șira spinării pe care le-o suportat creștinu`, bașca emoțiile cu care s-o apucat să sune pe ici pe colo, pentru ca să se pună la adăpost. Ciudat, pentru că noi am pomenit că arestată o fost mașina și nu proprietaru`, dar se vede treaba că se poartă dezinformarea den picioare. Cumătru se râde pe el că mare lucru dacă nu comva și nenea ăsta o luat o mașină din asta.

Șchimbarea asta de la ambulănți, ne zice un șpionete de–al nostru, pare să aibe niște dedesubturi nu tocmai cușhere, că o auzit el pă un grandure de partid cum l-o sunat pe un grăngurete, tot de partid, ca să-l sune pe un alt nene cumătru cu justiția să facă ciocul mic și joc de gleznă și să nu transpire nici o silabă despre doamna Letiția ori despre biznisuri făcute pe după vișin, că-i bai mare cu postu pe care-l ocupă acuma. Acuma, nu vrem să criticăm metoda asta de partid, că am înțeles că politica se face și la masă și pe sub ea, dar venim și ne întrebăm ce haz mai are să fii șăf în ziua de azi, dacă trebe să stai cu frica-n sân, că azi ești, mâine nu ești. Păi, nu-ți vine să-ți faci plinu mintenaș ș-apoi Cel de sus cu mila?

Cetim la gazetă cum că o seamă de conselieri cu iz de portocale de la cejeu s-o pus de-a curmezișu` să se deie bănet la premăriile conduse tot de pedelei. Nu vreți să știți ce-o fost la gura primăreților când o auzit treaba asta, câte urări de bine și belșug în frigiderele conselierilor s-o adunat, bașca câte măsele o pocnit și câte pălmi peste frunte s-o dat alături de sintagma: băi, ce prost am fost! Acuma, din ce am cercetat noi, primăreții faultați la buget vor să treacă pe la fiecare den conselierii ăștia să-i omagieze cum se cuvine. Adică cu urări din rărunchi și ziceri de luare aminte, bașca niscaiva ouă crude prin ferești și roșii cioflingite pe fațadele cășilor. Cumătru ar pune rămășag, că o să fie o mică revoluție portocalie, dar și cu nuanțe de maro pe niște capote de mașini, că o auzit el că data la care s-ar petrece fapta asta o să fie cam când o început răsturnarea de regim în 89. Undeva pe 16.

Articolul precedentBurse de 10.000 de lei
Articolul următorLicitație pentru panouri publicitare