MAE: Poliomielita, RISC şi URGENŢĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

vaccinare_resizeMinisterul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români că Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internațional constituie un risc și o Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională.

În acest sens, OMS și specialiștii structurilor de sănătate publică reiterează necesitatea vaccinării obligatorii a persoanelor care călătoresc spre Afganistan, Camerun, Etiopia, Guineea Ecuatorială, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Pakistan, Siria, Somalia și Ucraina. Pentru cetățenii români care nu au fost vaccinați antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgență, chiar înaintea acesteia, arată MAE într-un comunicat de presă.

Totodată, precizează sursa citată, este obligatorie vaccinarea persoanelor care călătoresc dinspre Afganistan, Pakistan și Somalia. Aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul țărilor respective, indiferent de punctul de trecere frontieră (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio.

În caz contrar, atrage atenția MAE, autoritățile de frontieră ale acestor țări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situații, cetățenilor din țările respective care solicită viza pentru România li se va solicita certificatul de vaccinări internaționale, în care este înregistrată efectuarea vaccinării. Pentru cetățenii care nu au fost vaccinați antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgență, chiar înaintea acesteia.

În prezent, nu se solicită vaccinarea obligatorie a cetățenilor din Ucraina care călătoresc spre România sau alte țări.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet www.cnscbt.ro/index.php/ebola-k2, www.insp.gov.ro/index.php/poliomielita, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația de mobil „Călătorește în siguranță”, care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ”Un SMS îți poate salva viața!”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...