Noul antrenor principal al CSM Roman (noua denumire a HCM Roman) va fi macedoneanul Andon Boshkovski, anunţă directorul clubului, Maricel Benchea, într-un comunicat de presă. Contractul acestuia a fost parafat pentru doi ani.

HCM ANDON BOSHKOVSKI”Vreau să mulțumesc încă de la început conducerii clubului, pentru că mi-a oferit posibilitatea și încrederea să pregătesc echipa, care se află în vârful clasamentului din campionatul României la care participă și campioana Europei, CSM București, confirmând astfel că este unul dintre cele mai puternice campionate. De aceea, răspunderea este mare, dar, cu multă muncă, vom obține rezultate pozitive care să le ofere bucurii suporterilor romașcani”, a declarat noul antrenor al CSM Roman, Andon Boshkovski (în fotografie, în dreapta).

hcm carmen stoleruSosirea antrenorului macedonean a fost salutată de handbalistele romaşcance. ”S-a încheiat un an greu, în care s-a muncit mult, iar asta s-a văzut în rezultatele foarte bune, care au fost obținute. Vom începe un nou sezon care ne dorim să fie unul foarte bun. Va fi greu, deoarece echipele s-au întărit și sunt echilibrate valoric, dar cu multă muncă, ambiție, susținerea conducerii și a suporterilor vom reuși. Ca la orice început de an competițional în care apar modificări în structura echipei, antrenori, jucătoare și în cadrul echipei noastre s-au făcut unele schimbări. Vom avea un nou antrenor, pe care îl vom respecta și cu care ne dorim să avem o colaborare cât mai bună pentru a obține performanțele dorite. Noi ne vom face datoria, vom munci la antrenamente și la meciuri pentru a avea cele mai bune rezultate. Ca și căpitan al echipei îmi doresc și voi lupta în continuare pentru o echipă unită, pentru că sunt convinsă că asta va fi atuul nostru”, a declarat căpitanul CSM Roman, Carmen Stoleru.

hcm luciana andreea popescu marinCampania de achiziții a CSM Roman a început prin semnarea unui contract pentru un sezon cu jucătoarea Luciana Andreea Popescu (fostă Marin). „Am ales CSM Roman, pentru că a fost clubul care m-a dorit cel mai mult, iar cei din echipa de conducere au avut încredere în jucătoarea Luciana Popescu. Mi-am dorit să mă întorc la echipa din Roman, pentru că face parte din unul dintre cluburile cu stabilitate financiară din România! Cunosc echipa romașcană, le cunosc pe fete și cred că împreună vom forma o echipă unită, care își va îndeplini obiectivele în sezonul următor, atât în campionat cât și în cupele europene”, a declarat Luciana Popescu.

CSM Roman se va despărţi de nu mai puţin de 5 jucătoare: Diana Druțu, Ana Marinela Gherman, Andreea Dîncu, Andreea Polocoșer, şi Ionela Ciobanu.

Oficialii clubului vorbesc de o nouă etapă. „S-a încheiat o etapă cu HCM Roman, dar privim încrezători spre viitor și sunt convins că si CSM Roman va ocupa un loc de frunte în clasamentul celor mai bune cluburi de handbal feminim din România”, a declarat viceprimarul Lucian Micu. ”Am încredere în echipa noastră, în staff-ul tehnic, în publicul romașcan și cred cu toată tăria că acest parteneriat va asigura și în viitor o plasare onorabilă în elita handbalului feminin românesc, ca și până acum”, a adăugat şi primarul Laurențiu Leoreanu.

Oficialii grupării romaşcane mai anunță că au depus documentația necesară afilierii CSM Roman la federațiile de specialitate în vederea preluării drepturilor de participare în competițiile sportive. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentSUCEAVA: Bacalaureat în limba ucraineană
Articolul următorJudeţul Neamţ a pierdut un deputat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.