Luminiş: 200.000 euro pentru modernizarea Căminului cultural

Comuna Piatra Şoimului are în patrimoniu două cămine culturale, dar şi o activitate culturală deosebită. În această situaţie, fireşte, administraţia locală a comunei a încercat şi a reuşit atragerea unei finanţări de 200.000 euro, pentru modernizarea Căminului cultural Luminiş.

“Dacă reuşim să modernizăm căminul cultural din acest sat, uşor, uşor, vom trece şi la alte obiective, ţinând cont de faptul că în comuna noastră se derulează o activitate culturală deosebită prin cele două ansambluri: Mioriţa de la Piatra Şoimului şi Datina străbună de la Neguleşti. În acest sens, trebuie să asigurăm nu numai continuarea activităţilor celor două grupuri, dar şi spaţii în care să-şi desfăşoare activitatea. Şi cum de o bucată de vreme mai toate administraţiile locale îşi modernizează obiectivele de acest gen la nivel local, noi nu avem voie să rămânem în urmă, mai ale că zilele trecute am semnat şi contractul de finanţare”, a declarat primarul Neculai Nicorescu.(C. NEGRU)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Accident pe DN15 – o femeie a fost transportată la spital

Un accident soldat că rănirea gravă a unei femei...

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...