0:00

LUDIBRIUM – o nouă premieră la Teatrul Tineretului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTeatrul Tineretului din Piatra Neamț anunță o nouă premieră. Spectacolul se numește „Ludibrium” și este realizat de o fostă actriță a TT-ului, coregrafa Andrea Gavriliu. Reprezentaţiile vor avea loc sâmbătă şi duminică (11 şi 12 martie), de la ora 19:00, la Sala Mare.

Textele aparţin Andrei Gavriliu şi lui Daniel Chirilă (inspirate din volumul de eseuri „Sexul și spaima”, de Pascal Quignard). Din distribuţie fac parte: Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Emanuel Becheru, Daniel Beșleagă, Sabina Brândușe, Nora Covali, Valentin Florea, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu. Scenografia: Alexandru Petre&Lea Rasovszky. Muzica originală și remixuri: Mihai Dobre. Light design: Cristian Șimon.

Actriță a Teatrului Tineretului în perioada 2007-2014, Andrea Gavriliu revine pe această scenă în calitate de regizor-coregraf, propunând un spectacol de teatru – dans despre vitalitate și tabuuri, ridicând cu inteligență vălul prejudecăților. Ca recunoaștere a valorii sale în spațiul coregrafiei, pe lângă alte distincții, a primit în 2014 Premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans (spectacolul Zic Zac).

„Nu sunt de față când sunt zămislit” – această necunoaștere vizuală a originii este o taină a cărei încercare de explicare determină, în bună măsură, civilizația umană. Din caierul acestui mister se desprind nesfârșite fire de semnificații, care se reunesc în problematica morții și cea a sexualității, coordonate fundamentale ale umanului. „Fiecare om poartă cu el tulburarea zămislirii sale”: pe această afirmație se întemeiază teoria lui Pascal Quignard, filolog și antropolog redutabil, din lumea academică franceză.

Pornind de la acest concept, nuanțat în volumul său de eseuri, „Sexul și spaima”, Andrea Gavriliu a creat un spectacol ce recompune legătura tainică dintre angoasă și plăcere, cei doi poli ai vieții psihice. Cele nouă tablouri imaginate se desfășoară într-un paradis consumist, în care, cu cât avem mai mult, cu atât suntem mai goi.

Pe lângă mesajul senzorial al dansului, muzicii, luminii, limbajul articulat intervine la fel de puternic printr-o suită de explicații, multe dintre ele de tip „dicționar”, prin care descoperim cât de uimitoare poate fi alăturarea unor sensuri care au născut cuvinte stranii, cum ar fi LUDIBRIUM.

Vă așteptăm la un spectacol despre fascinație, seducție, teroare și exaltare, învăluite în frumusețea imponderabilă a dansului. (Raluca Naclad, consultant artistic TT).

Articolul precedentTârgu-Neamț: Clubul Copiilor la Festivalul „Zilele Creangă”
Articolul următorAcţiune a Poliţiei Rutiere Neamţ: 58 de şoferi transformaţi în pietoni!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.