Lucrări publice de sezon pentru modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere din Piatra-Neamț

Principala preocupare a Primăriei Piatra-Neamț în această perioadă este lupta împotriva coronavirusului, însă nu neglijăm întreținerea orașului, realizând lucrări publice de sezon, pregătindu-l si pentru perioada când vor fi eliminate actualele restricții.

O componentă importantă a programului de lucrări propus pentru acest an o reprezintă întreținerea și modernizarea străzilor. După încălzirea vremii, am început reparații punctuale cu asfalt ale străzilor afectate și am modernizat, prin turnarea unui strat de covor asfaltic continuu, 8  străzi, pe toată suprafața sau pe tronsoanele degradate.

Astfel, am modernizat și turnat covor asfaltic până acum, în această primăvară, pe următoarele străzi:

  • Strada Gheorghe Doja
  • Strada Dimitrie Bolintineanu
  • Strada Valea Albă
  • Strada  Ion Ionescu Dela Brad
  • Strada Lunca Bistriței
  • Strada Subdarmanesti
  • B-dul Dacia
  • Strada Aleea Tineretului.

Programul de întreținere a străzilor continuă, repectând regulile pentru protejarea împotriva infectării, cu reparații punctuale acolo unde se impune, dar și cu modernizări ale unor străzi care nu au avut niciodată asfalt. Strada Ion Sergentu, Strada Pietricica, Strada Lutăriei, Strada Schitului, Strada Stejarului, Strada Aleea Brazilor sunt prinse în programul propus pentru anul în curs, lista urmând a fi actualizată în funcție de influența asupra bugetului generată de actuala criză sanitară.

„Suntem mobilizați la maximum pentru buna gestionare a epidemiei cauzată de noul coronavirus, dar ne preocupăm în paralel si de întreținerea orașului, mai ales pentru momentul în care vom depăși această situație. Astăzi am făcut o nouă deplasare pe teren în zonele în care lucrăm sau în care sunt necesare investiții. Avem un program de lucrări edilitare ambițios propus pentru acest an, în care întreținerea și modernizarea străzilor ocupă un loc important. Chiar dacă bugetul anului în curs va fi influențat negativ de actuala criză, iar sume importante de bani le direcționăm pentru buna gestionare a epidemiei de coronavirus, sunt încrezător că vom reuși să parcurgem și în acest an o etapă importantă din programul multianual de modernizare a infrastructurii rutiere din orașul nostru pentru atingerea obiectivului propus <Piatra-Neamț – un oraș cu toate străzile asfaltate>. Lucrărilor realizate  din bugetul local pentru modernizarea infrastructurii rutiere li se vor adăuga în perioada următoare și investițiile din fonduri europene aprobate deja pentru finanțare”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital

Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs duminică,...

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...