Locul 2 pe țară la proiecte europene

Inspectoratul Şcolar Județean Neamţ a fost ca un magnet de proiecte europene, reușind să ocupe locul al doilea pe țară, la acest capitol. Numai în două proiecte regionale, IȘJ Neamț a reușit să atragă 9.747.602 lei. Din cele două proiecte, reprezentanții IȘJ au anuțat că s-a reușit dezvoltarea unei platforme interactive de e-learning, organizarea unor cursuri acreditate cu diverse tematici, crearea a 7 centre de educaţie asistată, implicarea elevilor în activităţile unor cercuri tematice. Proiectele au venit atât în beneficiul direct al structurilor din cadrul inspectoratului, cât și în sprijinul directorilor din şcoli, cadre didactice, personal didactic auxiliar, elevi şi părinţi ai acestora.

„În cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, în perioada 2009-2013 s-au derulat 2 mari proiecte POSDRU și unul care s-a adresat grupurilor defavorizate. Meritul este atât al echipei de proiecte, condus de prof. Maria Ghiniță, de la IȘJ, cât și al echipei de implementare care, împreună, au dovedit că au experință în acest domeniu”, a declarat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ Neamț. Pe viitor, reprezentanții inspectoratului școlar au spus că se vor axa pe proiecte menite să dezvolte formarea profesională și proiecte ce au ca scop diminuarea abandonului școlar. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...