Lipsa zăpezii scuteşte Romanul de cheltuieli

roman 01

Lipsa zăpezii a făcut o economie semnificativă în bugetul local al Romanului. Dacă anul trecut, Primăria Roman a plătit pentru curățarea străzilor de nămeți nu mai puțin de 4 miliarde de lei vechi, anul acesta plățile sunt de zece ori mai mici. Dar, iarna trecută a fost lungă, de aproape trei luni, în timp ce iarna aceasta a adus probleme doar două zile.

“Nu am plătit decât efectiv ceea ce s-a realizat, pe ore executate. De când sunt eu primar, contractul s-a modificat și nu mai există și tarif pentru așteptare. În cele două zile când a fost zăpadă și polei s-a intervenit cu sare și material antiderapant, costurile fiind de doar 400 de milioane de lei față de 4 miliarde de lei cât am achitat anul trecut”, a precizat primarul Laurențiu Leoreanu.

De deszăpezirea din Roman se ocupă firma Rossal, cea care are concesionat acest serviciu pentru încă 20 de ani. Obligația societății este de a curăța, în caz de ninsoare, arterele principale și cele ce duc spre instituțiile statului, iar mai apoi se intră și pe celelalte străzi. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...