Liga I tremură la obținerea licențelor

Unitatea grupului la FC Ceahlaul

Jucătorii Ceahlăului au fost motivaţi de conducere înaintea meciului de la Galați, când jucătorii au primit o parte din restanţele financiare. Șefii  clubului pietrean le-au plătit galben-negrilor bonusurile din sezonul trecut. Totodată, jucătorii de la Ceahlăul au mai încasat şi un salariu. Astfel, pietrenii speră să nu aibă emoţii cu primirea licenţei pentru sezonul viitor, având în vedere că datoriile către elevii lui Costel Ilie au fost achitate în cea mai mare parte a lor. Rămâne de văzut cum vor fi achitate celelalte datorii, către angajați și terți.

Probleme au și ”granzii” campionatului. Jucătorii fostei campioane, CFR Cluj, au refuzat să semneze documente prin care accept să-și primească restanțele reeșalonat. O altă formaţie care mari datorii importante către actuali, foşti jucători, impresari este SC Vaslui. Alte formaţii care au emoţii în ceea ce priveşte licenţa sunt Oţelul Galaţi, cu datorii neplătite de trei luni, FC Braşov şi chiar şi Dinamo, formaţia din “Ştefan cel Mare” având datorii către terţi. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...