LIGA A IV-A: Joi, derby-ul Bradu-Enadani! Ce spun antrenorii!

Bradu Borca şi Enadani Poiana Teiului se întâlnesc, joi, 14 septembrie, într-o partidă restantă din etapa a treia a Ligii a IV-a. „Argintul” şi „aurul” ediţiei trecute a campionatului judeţean candidează şi în acest sezon cu şanse serioase la a accede măcar în play-off. Dar, ambiţiile sunt sigur mai mari de ambele părţi. Poate tocmai de aceea, deocamdată, declaraţiile celor doi antrenori se menţin într-o notă prudentă.

LIGA A IV-A: Joi, derby-ul Bradu-Enadani! Ce spun antrenorii!
BRADU BORCA

„Toate meciurile sunt importante, având în vedere că orice punct pierdut va cântări greu la un eventual play-off. Totuşi, jocurile cu principalele contracandidate la câștigarea campionatului pot fi mai relaxante, pe când echipele cu aspirații pot crea probleme mizând și pe un rezultat de egalitate. Având în vedere că formațiile adverse au deja două meciuri în plus faţă de noi și jucători cu nume grele, atât Poiana Teiului joi, cât și Ceahlăul duminică pornesc favorite în meciurile cu noi. Personal pregătesc cât de bine pot fiecare meci în parte, dar având în vedere că fotbalul județean este în primul rând o pasiune, sunt nevoit să accept unele absenţe de la un meci la altul, mai ales la cele disputate în cursul săptămânii! Fotbalul nemţean este o noutate, dar și o provocare pentru mine, și, dacă nu aș fi crezut în șansele echipei de la Borca pentru câștigarea campionatului, nu aş fi bătut drumul până aici!” – Florin Pintilii, antrenor Bradu Borca.

LIGA A IV-A: Joi, derby-ul Bradu-Enadani! Ce spun antrenorii!
ENADANI POIANA TEIULUI

„Noi, Bradu şi CSM Ceahlăul suntem în luptă directă pentru locul I. Enadani Poiana Teiului şi Bradu Borca sunt favorite prin transferurile făcute, iar cei de la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ prin organizare şi prin centrul de copii şi juniori. Acum ne aflăm în prima parte a competiţiei şi se pot întâmpla multe. Eu cred că abia după pregătirea de iarnă, în retur, va începe lupta adevărată. Mai cred că noi avem lotul cel mai bun, dar cei de la Piatra Neamţ au continuitate în pregătire. Ai mei se pregătesc mai mult individual. Aceste trei echipe sunt favorite la intrarea în play-off, unde arbitru ar putea fi Cimentul Bicaz. Dar, repet! Cine face pregătirea de iarnă cea mai bună şi se întăreşte cu jucători acolo unde are nevoie va câştiga” – Lucian Cozma, antrenor Enadani Poiana Teiului.

CLASAMENT

1CSM Ceahlăul Piatra Neamţ330019-29+6
2Victoria Horia33007-19+3
3Enadani Poiana Teiului22009-36+3
4Cimentul Bicaz22004-06+3
5Bradu Borca11003-03+3

Ambele formaţii au meciuri mai puţin disputate (Enadani – unul şi Borca – două) şi etapă grea duminică, 17 septembrie: Enadani Poiana Teiului-Cimentul Bicaz şi CSM Ceahlăul Piatra Neamţ-Bradu Borca. În sezonul trecut, cele două formaţii s-au întâlnit de trei ori. Enadani (Teiul) a învins de două ori (2-1, pe teren propriu şi 4-1, în play-off), iar Bradu o singură dată (2-1, pe teren propriu). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bradu Borca Facebook, Enadani Poiana Teiului Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...