Liga a IV-a debutează duminică

Șaisprezece echipe își vor disputa în sezonul 2014-2015 titlul de campioană județeană la fotbal, cel care dă dreptul participării la barajul pentru promovare în Liga a III-a. Prima etapă este programată duminică, 17 august. Una dintre noile echipe ale Ligii a IV-a nemțene este Cetatea II Târgu Neamț. Astfel, 15 jucători vor evolua în turul acestui campionat numai la echipa de Liga 3-a și nu vor putea juca și pentru formația „satelit”, însă conducerea clubului se gândește serios la un lot, care să facă față unui sezon de anduranță și în care poate folosi mulți tineri de la LPS Târgu Neamț.

Etapa I, 17-08-2014, ora 11:00:
Speranța Răucești – Bradul Borca
Cimentul Bicaz – Spicul Tămășeni
Tineretul Cândești – Viitorul Podoleni
FC Cetatea II Tg. Neamț – Victoria Horia
Lupii Bistriței Alexandru cel Bun – Bradul Roznov
A.S. Grumăzești – Moldova Cordun
Arsenal Văleni – LPS Roman
Voința Valea Ursului – Voința Ion Creangă

De remarcat faptul că primarul Ion Rotaru se ține, până acum de promisiune și merge mai departe cu ”Lupii” Bistriței.

Tot la capitolul ”plusuri”, merită lăudat efortul primăriilor, în general, pentru a înscrie echipele în campionat.

La polul opus, putem semnala dispariția echipei din Zănești, una tradițională în peisajul campionatului județean din ultimii 20 de ani, dar și faptul că primarul Anton Covasan, de la Dămuc, nu a reușit să formeze o echipă, pe care s-o înscrie în campionat, cu toate că are o bază modernă, dotată cu instalație de nocturnă și toate utilitățile asigurate.

Mihai STOIAN

Autor:

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...