0:00

Liga Profesionistă de Fotbal LPF2, care se ocupă de organizarea diviziilor inferioare, abia a stabilit componența seriilor din Liga a II-a, pentru a putea trece la faza următoare: stabilirea jocurilor din turul ediției 2014-2015. Liga a III-a e, însă, departe de a fi creionată și pusă pe tapet, așa că formațiile nemțene își continuă pregătirile și își completează calendarul jocurilor cu teste amicale. În mod normal, la sfârșitul acestei luni, ar fi trebuit să se joace prima etapă din eșalonul trei al fotbalului românesc.

Drum lung de la promisiuni, la fapte

Echipele nemțene de fotbal au trecut peste promisiunile campaniei făcute de candidații la postul de președinte al FRF. S-a vorbit atunci de importanța constituirii unui eșalon trei puternic, bazat pe jucători tineri, iar Gheorghe Chivorchian, actualul secretar general al FRF, avansa chiar ideea de susținere a federației pentru echipele înscrise, cu decontarea cheltuielilor privind transportul. Condițiile, însă, erau clare: promovarea jucătorilor, cu vârste de maximum 24 de ani, care, în timp, să progreseze. Cum în fotbalul românesc ideile rămân îndosariate în sipetele FRF, echipele încearcă în acest august fierbinte să-și contureze bugetele, să-și definitiveze loturile și să-și testeze jucătorii, deoarece, dacă s-ar respecta tradiția, la finalul lui august, ar trebui să joace deja în prima rundă din noul campionat. În aceste zile, abia s-a stabilit regulamentul de promovare și retrogradare în Liga a 2-a, plus componența seriilor, așa că al treilea eșalon e în… chinurile facerii.

Romanul are trei jucători noi în lot

SCM Petrotub Roman a revenit acasă, pe stadionul ”Moldova”, după cantonamentul de o săptămână, de la Târgu Neamţ, şi a început antrenamentele tehnico-tactice în vederea noului sezon competiţional. În stagiul de pregătire centralizată, antrenorii Valentin Avădanei şi Iosif Susanu i-au testat şi pe tinerii Ionuţ Tofan, de la Voinţa Valea Ursului (Liga a 4-a), precum și pe tinerii Georgian Agu şi Adrian Rotaru, de la Liceul cu Program Sportiv Roman. ”Am vorbit cu ei şi îi vom lua în lot. Componenţa lotului nu este încă definitivată şi, în aceste zile, vom lucra pentru a ne completa cu încă doi jucători, un atacant şi un mijlocaş. În ce priveşte cantonamentul, băieţii au răspuns bine la solicitări şi nu au existat probleme. Alexandru are o jenă la tendon dar, în general, este bine”, a spus Gabriel Țapu, directorul sportiv al SCM Petrotub Roman. Oficialul romașcan vorbește și de o posibilă variantă de constituire a eșalonului trei, care ar constitui o premieră în fotbalul românesc: ”Aşteptăm, în continuare, să aflăm cu care echipe vom fi în serie. Deocamdată, n-am primit niciun semnal, dar se pare că n-a fost înghesuială la înscrieri, fiind posibilă şi varianta cu cinci serii de liga a treia în sezonul următor. Noi ne vedem de antrenamente. Avem programate şi două jocuri de verificare: cu Ceahlăul II Piatra Neamţ, stabilit în proporţie de 90%. Cel de al doilea va fi sâmbătă, în deplasare, cu Sport Club Bacău”.

Liga a III-a, în chinurile facerii, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cetatea se testează sâmbătă la Suceava

Cetatea Târgu Neamț a jucat miercuri, 13 august, în turul 3 al Cupei României, în deplasare, la Voința Ion Creangă, meciul terminându-se după închiderea ediției. Voinţa Ion Creangă este singura echipă din zona Romanului rămasă în Cupa României la fotbal, ediţia 2014-2015. Voinţa a mai eliminat două echipe din Liga a treia, până acum, după 3-1 cu SCM Petrotub Roman şi, anterior, 4-3 cu Ceahlăul II Piatra Neamţ. ”Mergem, în continuare, pe acelaşi drum. Este o premieră pentru Voinţa Ion Creangă eliminarea a două echipe din Liga a treia. Din câte ştiu, Voinţa a mai trecut o singură dată, tot de o echipă din Tîrgu Neamţ, formaţie din Liga a 3-a. Și, dacă tot am început bine, de ce să nu îndrăznim mai mult?”, a afirmat Sergiu Ghidarcia, fost component al SCM Petrotub Roman, înaintea jocului de miercuri după-amiaza, desfășurat pe noul stadion al echipei din localitatea Ion Creangă.

Sâmbătă, 16 august, Cetatea, care și-a propus promovarea în eșalonul doi, obiectiv pentru care a realizat deja șapte transferuri, va merge la Suceava, pentru a da replica divizionarei secunde Rapid CFR. Cu aceeași formație, Cetatea a remizat joi, 8 august, pe propriul teren, scor: 2-2. În testul jucat pe Stadionul ”Cetatea” Târgu Neamț, care a suferit câteva lucrări importante de redresare a suprafeței de joc, toate golurile au fost marcate din acțiune, ambii antrenori declarând la finalul testului că a fost un amical reușit. Pentru Cetatea au marcat Bobric și Mariș. Oficialii echipei de sub Cetate încearcă să folosească la maximum această perioadă și încearcă perfectarea altor meciuri, chiar și cu Ceahlăul în prima pauză competițională din Liga I.

Ceahlăul II în reconstrucție

Cât privește Ceahlăul II Piatra Neamț, echipa pregătită de Ovidiu Marc se antrenează în complexul sportiv ”Ceahlăul”, iar atmosfera e similară celei de pe un șantier. Asta pentru că se dorește reconstrucția echipei. Așa că nu este vorba numai de antrenamente, ci și de o serie de partide amicale în compania echipelor de juniori din Piatra Neamț. După ce a reușit cu succes să-i impună pe Ștefănescu, Margină și Tăbăcariu, în lotul prim-divizionarei, tehnicianul Ovidiu Marc testează nivelul juniorilor care ar mai putea evolua și în Liga a 3-a din toamnă. Marc își doreste cât mai multe meciuri  amicale, pentru a putea omogeniza relațiile de joc, căutând adversari și din alte județe. Precaut în privința declarațiilor, Ovidiu Marc are și misiunea de lucra cu juniorii I, cei care țintesc și în acest an participarea la un turneu final. Obiectivul impus rămâne același: promovarea unor jucători la echipa prim-divizionară și o clasare meritorie cu juniorii I ai clubului, la turneul final, unde, în sezonul trecut, echipa s-a clasat pe locul 5.

Mihai STOIAN

Articolul precedentProfesorul pedofil a cerut eliberarea• instanţa l-a păstrat în arest
Articolul următorSurpriză în dosarul de corupţie al fostului primar de Săvineşti: Materiale electorale de 600 de milioane din banii comunei