Primăria Roman a semnat un nou contract pentru investiția din Pietonal, iar alte două licitații sunt în desfășurare. Pentru Artera Roman Est – finalizată pe porțiunea de la Pod Gâdinți și până la sensul giratoriu de la Sagna – la licitație s-a înscris o singură firmă, însă contractul urmează să se încheie săptămâna aceasta. Finanțarea pentru acest ultim tronson care face legătura dintre Vaslui și E85, însemnând circa 7 kilometri de drum, este asigurată de bugetul local și are și sprijin de la bugetul județului. Costurile totale sunt estimate circa o sută de mii de euro, însă investiția va fi multianuală. Tot pe măcar doi ani se va întinde și investiția din Pietonalul Ștefan cel Mare, licitația fiind câștigată de firmele Bacor Prod și Rom Urban, cele care de altfel au obținut și contractul pentru modernizarea Ștrandului Municipal. Întreaga lucrare de modernizare a Pietonalului este estimată la 1,2 milioane de euro. Pentru această lucrare, din bugetul local, pentru anul acesta este alocată suma de 200.000 de lei, intervenția urmând să se facă în special la repararea parterului I. În această săptămână se va desemna și câștigătorul pentru lucrarea de construire a parcării supratejate de la Piața Centrală, investiție care va fi suportată tot din bugetul local, anul acesta fiind alocată suma de 900.000 de lei, urmând ca restul – circa alte 800.000 de lei – să fie alocate în 2014. În circa zece zile se va scoate la licitație și partea suplimentară din proiectul european – planul integrat de dezvoltare urbană. Proiectul a fost câștigat pe un areal care să acopere 10.000 de locuitori și nu pe zone sau străzi, iar pentru capetele de drum neterminate se face o nouă licitație. Costurile estimate sunt de un milion de lei, iar la finalul lucrărilor autoritățile spun că PIDU va crea 351 de locuri de parcare noi. (C.M.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



