profesionala

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, de la începutul acestui an școlar, peste 2.200 de agenți economici au solicitat ca elevii să se perfecționeze în „curțile” lor. Reprezentanții liceelor tehnologice au, însă, un alt răspuns. Doar 700 de propuneri pentru înființarea de clase profesionale au ajuns în acest an școlar pe masa inspectoratului. În acest context, Mircea Constantin Corlățeanu, inspector pe Discipline tehnice, din cadrul IȘJ Neamț,  a cerut directorilor liceelor ca, în aceste zile, să revină asupra propunerilor și să se gândească la o mărire a numărului de clase profesionale.

„Vă reamintesc că, anul trecut, Liceul Economic-Administrativ din Piatra Neamț, Colegiul Tehnic Gh. Cartianu și Colegiul Tehnic Miron Costin din Roman au înregistrat 3-4 candidați pe un loc la profesională”, a precizat inspectorul.

Îndemnul vine în contextul unei perioade scurte de timp pe care managerii unităților de învățământ o au la dispoziție ca să definitiveze planul de școlarizare pentru anul 2015-2016. Potrivit unui studiu făcut de Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, la care au participat 5000 de elevi din clasele de a VIII-a, cei mai mulți dintre aceștia (46%) au afirmat că își doresc să meargă mai departe la un liceul tehnologic. În proporție de 42% doresc să meargă la un liceu cu filieră teoretică și doar 12% sunt de părere că s-ar potrivi mai bine la un liceu cu profil vocațional. Numărul opțiunilor exprimate în favoarea frecventării școlilor tehnologice a crescut față de anul trecut cu 4 procente. Și liceele teoretice sunt căutate cu 2% mai mult față de anul trecut. Pierderi mari înregistrează unele licee vocaționale. Anul trecut, 16% din elevii claselor de a VIII-a afirmau că doresc să-și urmeze „talentul”, iar anul acesta numărul lor a scăzut cu 4%. (M. TEODOROF)

Articolul precedentAtac la 112 / „Este un sistem criminal!” – acuză șeful Salvamont Neamț
Articolul următorOmor pentru umor / Mărturia unui nemţean aflat în Franţa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.