Liberalii ameninţă cu moţiunea

Liberalii cer Guvernului să adopte până la 1 mai 2014 măsura scăderii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator și neimpozitarea profitului reinvestit, a anunțat președintele PNL, Crin Antonescu, precizând că în caz contrar aceștia vor depune moțiune de cenzură.

“Decizia PNL este următoarea: cerem Guvernului Ponta 3 să adopte până la data de 1 mai anul curent măsura scăderii CAS cu 5 punte procentuale la angajator și măsura neimpozitării profitului reinvestit. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, atunci PNL va depune o moțiune de cenzură”, a spus Antonescu la Palatul Parlamentului, după reuniunea conducerii partidului. El a adăugat, referindu-se la programul politic pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, că au fost prezentate “câteva idei generale, vagi”, dar nu au fost fixate termene clare pentru măsuri clare.

“Chestiunea aceasta naște semne de întrebare în legătură cu voința politică Guvernului în ce privește susținerea măsurilor respective. (…) În perioada următoare, cât de repede posibil, PNL are în vedere inițierea unei dezbateri parlamentare privind viziunea și angajamentul ferm și fără echivoc al Guvernului în privința acestor două măsuri cât și a altor măsuri de stimulare a mediului de afaceri și de relansare e economiei românești. Vom solicita această dezbatere cu Guvernul, cu primul ministru în Parlament, pe subiecte foarte precise în care nu doar să facem schimb de politețuri. (…) Poate aflăm cu acel prilej și prioritățile cu adevărat ale acestui Guvern”, a spus Antonescu. El a susținut că între programul de guvernare din decembrie 2012, asumat de USL, și ceea ce a trimis ca document premierul în Parlament există diferențe semnificative.

“Am fost contrariați cumva de prezenta astăzi (n.r. – marți) în Parlament a primului ministru. În ciuda conținutului foarte curtenitor la adresa Parlamentului, eu cred că din păcate astăzi Parlamentul a fost folosit pur și simplu ca un decor pentru săvârșirea unei formalități sau îndeplinirea unei promisiuni făcută de către dl. Ponta dlui. Băsescu. Nu am înțeles de ce a venit practic astăzi în Parlament, dacă nu pentru a bifa o formalitate pe care o angajase la Palatul Cotroceni. Suntem, cel puțin parlamentarii mai experimentați, cred, în fața primei situații de acest gen în care la prezentarea unii program sau la angajarea răspunderii pe orice, discursul în Parlament al primului ministru să conțină atât de puține și atât de vagi referiri chiar la conținutul documentului politic respectiv”, a precizat Antonescu. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...