0:00

Liber la bani pentru partid(e), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Piața achizițiilor publice din țara noastră a însemnat, anul trecut, aproximativ 17 miliarde de euro, arată o statistică asumată de Institutul pentru Politici Publice. Din 2006 încoace, aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34, adoptată la presiunile Comisiei Europene, a reușit să țină cât de cât în frâu atribuirea mult vânatelor contracte. În noiembrie 2012, Guvernul a aprobat OUG 77/2012 privind modificarea OUG 34/2006, după care, în aprilie, a mai aprobat încă o modificare substanțială a modificării anterioare. Legea privind aprobarea OUG 77/2012, cu toate modificările din Parlament, a fost votată pe 5 iunie și, după promulgare, a văzut lumina tiparului în Monitorul Oficial pe 28 iunie, o zi tristă pentru România, dominată de anunțarea decesului proiectului Nabucco. Principala miză o reprezintă companiile cu capital de stat și regiile autonome, care nu mai sunt obligate să deruleze proceduri de achiziții publice. Altfel spus, în locurile unde se derulează cele mai mari contracte de servicii, bunuri sau lucrări se pot încheia contracte fără obligația de a organiza licitații conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică. De ridicarea pragului achizițiilor publice de la 15.000 de euro la 30.000 de euro și al plafonului de lucrări de la 50.000 de euro la 100.000 de euro, fără licitatie, se vor bucura și autoritățile administrației publice locale, cele atât de deranjate până acum de obligația la transparență. Fericirea atinge cote maxime în rândul primarilor cu bugete mici, dar mulțumiți sunt și stăpânii achizițiilor publice din consiliile județene. Legea votată în Parlament și promulgată de Traian Băsescu scoate din circuit Autoritatea Națională de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice, care nu va mai avea dreptul să ceară în justiție anularea unor contracte de achiziție. Se elimină și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, rămas fără obiect de activitate în sensul că, fără licitație, nu are cine fi nemulțumit. Se anticipează însă mulțumirea aproape deplină a celor însărcinați cu colectarea banilor pentru partid(e), căci dovada consensului politic de coabitare e gata făcută. (Z.C.H.)

 Mihail Popescu poate fi considerat cel mai fericit dintre funcționarii Consiliului Județean Neamț. A crescut miza contractelor directe, a crescut și miza căutării codurilor CPV, conform dorinței constructorului, după cum a crescut și miza spargerii unui contract de 400-500 mii de euro, în 4-5 contracte legale, frumos ambalate și teleghidate. Vorba cântecului, dezbină, împarte și câștigă!

Articolul precedentStrăjerii Cetății Neamț
Articolul următorVasile Postolică, la Reuniunea Ştiintifică de la Alba Iulia