Lenuţa Burueană, şanse de a „prinde” Europenele de atletism

lenuta burueanaAtleta pietreancă Lenuța Burueană (foto) are mari şanse de a ajunge, în 2017, în premieră, la o ediție a Campionatului European de seniori. Cel puţin aceasta este concluzia antrenorului Dan Cojocaru, după concursul de verificare de la Bacău, din data de 21 ianuarie. La acest concurs, Lenuţa Burueană a reușit să arunce bila de 4 kilograme la distanța de 16,15 metri, din prima încercare. Baremul de calificare la europenele de seniori este de 16,30 metri.

„Acum poate visa să meargă la europene. Trebuie să se pregătească serios, ca și până acum, și poate că în martie va face deplasarea cu lotul de seniori la Campionatul European”, crede antrenorul Dan Cojocaru.

Diana Tiganasu 02
Diana ŢIGĂNAŞU

Campionatul European de Atletism în sală va fi în 2017 la Belgrad. Până atunci însă, pietreanca are ca obiective câștigarea titlului național în sală (18-19 februarie), a medaliei de aur a Campionatelor Naționale Universitare (4-5 februarie) și prezența la Campionatele Balcanice de atletism în sală pentru seniori, reuniune ce va fi tot la Belgrad (25 februarie).

Şi atleta Diana Țigănașu dorește să se regăsească în lotul tricolor, care va face deplasarea la Istanbul, pentru participarea la Campionatele Balcanice la categoria de vârstă juniori 1, în proba de aruncare a greutății.

La aceeași categorie, Diana Ţigănaşu îşi doreşte şi titlul național, iar la finele lunii februarie are ca țintă medalii la Campionatele Naționale de Iarnă de aruncări lungi. (ZCH NEWS; SURSA: CS Ceahlăul Piatra Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...