lemn confiscatUn bărbat de 51 de ani, din Poiana Teiului, s-a trezit cu poliţiştii la uşă, în ziua de 2 ianuarie, după ce agenţii de la Secţia Rurală Bicaz au văzut stive de lemne în curte.

La faţa locului polițiștii au identificat 29 de arbori de esență răşinoase, ce ar putea proveni din tăierea ilegală a materialului lemnos, urmând a se stabili cu exactitate proveniența acestuia”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Polițiștii au confiscat materialul lemnos, ce a fost predat în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, faptă prevăzută art. 107 din Legea nr. 46/2008 şi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau cu amendă”.

C.M.

Articolul precedentÎnainte de a fi reţinut, piromanul din Bodeşti a înjunghiat un tânăr
Articolul următor59 de infracţiuni şi amenzi de 100.000 de lei în 3 zile
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.