“Legile fundamentale ale imbecilităţii” la Humanitas

Legile fundamentale ale imbecilit  ii

Librăria Humanitas din Piatra Neamţ şi Editura Humanitas vă invită vineri, 17 octombrie, de la ora 20, la lansarea cărţii “Legile fundamentale ale imbecilităţii”, scrisă de Carlo M. Cipolla. Evenimentul va avea loc în Ceainăria Teaz (Str. Petru Rareş, nr 11A), prezentarea fiind făcută de prof.dr. Adrian Romilă. Despre imbecili şi nebuni se scrie cu o nesfârşită fascinaţie cel puţin din vremea Renaşterii; de la elogii la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la poveşti de Creangă, satisfacţia descoperirii unei lumi din care toţi suntem convinşi că nu facem parte a atras cititorii secole de-a rândul. Nimeni nu a încercat să îmbine însă ironia fină cu o metodă ştiinţifică înainte de Carlo M. Cipolla, ale cărui afirmaţii caustice devin teritoriul unei desfăşurări de sisteme carteziene şi statistici de-a dreptul încântătoare.
* CARLO M. CIPOLLA (1922–2000), reputat istoric italian, pasionat de economie, a studiat la Sorbona şi la London School of Economics. Pe parcursul îndelungatei sale cariere academice, a predat istoria economiei la University of California, Berkeley, la Institutul European din Florenţa şi la Scuola Normale din Pisa.
«Autorul precizează de la început că legile imbecilității nu se adresează imbecililor, ci „celor care au de-a face cu ei”, în speranța, destul de șubredă de altfel, că ne-am putea apăra cumva, cunoscându-i legile, de efectele devastatoare ale imbecilității. Imbecilii, spune Cipolla, reprezintă un „grup de indivizi ce fac, la rândul lor, parte din neamul omenesc. Acest grup este mai influent decât Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul – este vorba de un grup neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici președinte, nici reguli, și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie, ghidat parcă de o mână nevăzută…”. Acest grup, precizează Cipolla, este „una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii.” Imbecilul, spre deosebire de răufăcător (care face rău altuia, dar câștigă el), este un individ care face rău altor persoane, fără să câștige însă nimic din răul făcut. În contact cu un imbecil, toată lumea pierde. El este opusul absolut al inteligentului care, prin ceea ce face, câștigă și el și-i face și pe ceilalți să câștige. O să vă las pe dumneavoastră să descoperiți legile imbecilității, deschizând cartea lui Cipolla. Mă rezum să reproduc aici prima dintre cele cinci legi: „Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea”» – Gabriel Liiceanu, “Ca să nu mor bou”. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...