Le-a priit Romanul! Tricolorele U19 s-au calificat la Europene!

nationala-de-tineretSâmbătă, 18 aprilie, în cadrul turneului de calificare la Campionatul European de handbal 2015 – U19, grupa a treia preliminară, ale cărui meciuri s-au disputant în Sala Sporturilor din Roman, România a învins Serbia, scor 25-17, la pauză 12-8, într-un meci disputat de la ora 17:00. Pentru echipa României au marcat: Bianca Bazaliu (9 goluri), Alina Ilie (6), Alexandra Dindiligan (3), Lorena Ostase (3), Dana Abel-Kader (1), Alexandra Badea (1), Adriana Voina (1) şi Anca Polocoşer (1).

Duminică, 19 aprilie, au loc ultimele partide: Kosovo – România (ora 17:00), Slovacia – Serbia (ora 19:00), meci care va decide cea de-a doua echipă calificată la turneul final, întrucât tinerele tricolore, cu două victorii din tot atâtea partide jucate şi-au asigurat calificarea în urma victoriei împotriva Serbiei.

“Felicit aceste fete pentru că suntem din nou prezenţi la un turneu final, după Campionatul Mondial câştigat anul trecut”, a afirmat antrenorul naţionalei U19, Aurelian Roşca.

Handbalistele tricolore U19 sunt campioane mondiale en-titre şi acum îşi doresc aurul european. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Andrei Bocancea, pompier nemțean, vicecampion național la concursul „Cel mai puternic pompier”

Pompierii nemțeni au obținut rezultate importante la etapa națională a competiției „Cel mai puternic pompier”, desfășurată în perioada 8-9 iulie, la Alba Iulia. Soldatul Bocancea Andrei, din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, a urcat pe podium, cucerind medalia de argint la categoria de vârstă sub 30 de ani.

Verificările inspectorilor antifraudă fiscală vor fi înregistrate audio-video

Controalele efectuate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...