La scară mică, este dovedit că Staţiunea turistică Neguleşti nu a existat vreodată. După datină, de banii aruncaţi ani la rând, de iluziile provocate cu abilitate într-un mod sinistru nu va răspunde nimeni. La o scară considerabil mai mare, una de face telegondola să intre în rezonanţă cu fotbalul-cel-penibil, Piatra Neamţ trece – cu acte! – drept staţiune turistică de importanţă naţională. Probabil că şi micuţul hoţ Orlando, o vedetă de necontestat care execută prin golire buzunare, genţi, poşete şi sacoşe, la 14 ani neîmpliniţi, face diferenţa între o staţiune turistică şi terenul actual de acţiune.
Dacă ne luăm după ultima raportare publică prestată de tripleta Gheorghe Ştefan (primar) – Cătălin Goldan (şmecher cu acte în regulă) – Aurelia Simionică (viceprimar în aşteptarea schimbării din funcţie), Piatra Neamţ ar fi rupt gura Europei (via Comisia Europeană) cu un trofeu câştigat „pentru accesibilitatea oferită turiştilor cu dizabilităţi”. Într-o notă consacrată, condiţiiile şi cadrul nu sunt precizate, după cum rezultă din relatările presei. Fără detalii de substanţă, sunt invocaţi doi colegi de premiere din Italia. Cine crede că un palat istoric din Roma şi o plajă de vis din peninsulă – conform adevăratelor identităţi ale trimiterilor parţiale făcute de tripletă – pot fi puse pe acelaşi palier cu mizeria din Pinalti Land, să fie sănătos, că pentru minte e prea târziu. Cică laurii primiţi la pompoasa categorie „Cultură, natură, muzee şi petrecerea timpului liber” ţin cont de programul european „de reabiltare a clădirilor istorice din oraş”. Ăia ori îs proşti, ori îs tâmpiţi, că e dificil cu şpaga! N-au auzit de distrugerea Teatrului Tineretului, nu văd că persoanele cu handicap n-au acces la un WC corect nici în sediul primăriei. Să mai vorbim despre fundul, pardon, fondul gol al închipuitei staţiuni dintre Cuejdi şi Bistriţa?… Mai degrabă e loc pentru ciubucurile şi şpăgile care umplu conturile şi întunecă minţile promotorilor rupţi de realitate.
Dintr-o întunericire soră cu adormirea se încearcă păcălirea pietrenilor cu o nouă ediţie a Zilelor Oraşului, între 21 şi 29 iunie. Programul asamblat oficial, disponibil pe toate gardurile neasemuit de turistice, îmbină provocări la evlavie, râs şi plâns. Evlavia-i legată de plimbarea unor moaşte şi a Mitropolitului de la Iaşi, râsul vine din halul în care am ajuns să înghiţim panarame de doi lei ridicate la nivel de emoţie şi spectacol grandios, iar plânsul e la fel ca râsul. Contradicţia între fală şi acţiune ar trebui să irite ochii şi mintea pietrenilor. Neparticiparea e cel mai rapid şi sănătos remediu. Drăguţii condamnaţi la a fi contribuabili docili pentru bunăstarea grozavă a stăpânilor urbei se pot resemna în linişte acasă sau oriunde se simt comod. Există şi o variantă de reacţie activă: manifestarea dispreţului propriu şi personal la locul acţiunilor desfăşurate în dispreţul publicului. Asta ar însemna atitudine. Ar fi de aplaudat, de îmbrăţişat, numai că e din altă parte, din altă lume, una unde nu-ţi baţi joc de oraş, de oameni. În acea lume, realitatea şi tradiţia sunt peste trofee, peste adunări de adunături, peste conducători.
Viorel COSMA
