La un pas de tragedie: un autoturism a luat foc în mers la Piatra-Neamţ

La un pas de tragedie: un autoturism a luat foc în mers la Piatra-NeamţUn autoturism, care rula pe strada Constantin Brâncoveanu, din municipiul Piatra Neamț, s-a aprins din senin. S-a întâmplat azi, 6 decembrie, în jurul orei 13:00, iar din fericire cele două persoane care se aflau în mașină s-au evacuat la timp.

La locul incidentului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, iar la ajungerea salvatorilor incendiul se manifesta la partea din față, la compartimentul motor, cu posibilitatea propagării la întregul autoturism.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars partea din față a autoturismului (elemente combustibile de la compartimentul motor, faruri, spoiler și un cauciuc).

”Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală”, a anunțat ISU Neamț. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...