La Târgu Neamț, Colegiul Ion Creangă din oraș fuzionează cu Școala Ion Creangă din Humulești

La Târgu Neamț, Colegiul Ion Creangă din oraș fuzionează cu Școala Ion Creangă din HumuleștiÎntre măsurile de reorganizare a rețelei școlare care se iau în perioada aceasta în județul Neamț, una va afecta două unități de învățământ din orașul Târgu-Neamț. Școala Gimnazială “Ion Creangă” din Humulești (Târgu- Neamț) își pierde personalitatea juridică și intră, prin absorbție, în componența Colegiului Tehnic “Ion Creangă” Târgu-Neamț.

Evident supărat pe faptul că școala pe care o conduce va dispărea, în documente, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, profesor dr. Constantin Roșu a înaintat un memoriu Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Neamț, în numele școlii, în care solicită ca unitatea de învățământ să rămână de sine stătătoare, păstrându-și personalitatea juridică. Argumentele aduse au fost tradiția, rezultatele obținute în ultimii ani și alte asemenea. Memoriul însă rămâne în sertarul ISJ Neamț, drept suvenir, alte efecte nu va produce, pentru că aplicarea noii legislații merge mai departe.

Contractul de management al directorului Constantin Roșu are ca termen finalul lunii aprilie 2026, însă, din momentul în care școala își va pierde personalitatea juridică, dispare și funcția sa (detalii găsiți aici

„Eu fac planuri personale, în acest moment. Sunt titular de catedră la Colegiul Tehnic Ștefan cel Mare și mă voi întoarce la catedră. Am înțeles că legislația se aplică, vom vedea până la capăt exact ce se va întâmpla”, ne-a spus directorul Constantin Roșu, de la școala gimnazială ce poartă numele povestitorului național din Humulești.

În această situație, profesorul Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Tehnic  va conduce cea mai mare unitate de învățământ din oraș, dacă nu și din județ, după preluarea celor aproximativ 330 de elevi de la școala gimnazială, ajungând la 1800-1900 de elevi.

La Târgu Neamț, Colegiul Ion Creangă din oraș fuzionează cu Școala Ion Creangă din Humulești“Noi suntem obișnuiți cu munca, mai avem Corpul B al colegiului care se află la barieră spre Pașcani, tot așa mai departe de sediul nostru, vom avea și clădirea școlii gimnaziale în partea cealaltă. Știm ce avem de făcut, nu va fi nicio problemă, ne străduim acum să reducem pe cât posibil impactul social, mă refer aici la angajații din personalul auxiliar pe care îl preluăm, încercăm să-i păstrăm pe toți. Avem, până la urmă, aceeași siglă. Viitorul va da măsura în care vom reuși să dăm un plus de valoare, și cei de la Humulești și-au făcut treaba bine, au și elevi din sat și de etnie rromă, va trebui să dinamizăm activitatea astfel încât să-i aducem pe toți la același nivel educațional. Nu cred că ne afectează nici în sens negativ, nici pozitiv. Nu pot eu să judec, timpul își va spune cuvântul. Ce pot să vă spun este că scăderea numărului de analfabeți funcționali, care este o realitate cu care ne confruntăm, nu se face în nici un caz prin comasarea școlilor și mărirea normei didactice, nu sunt măsuri care să conducă la efecte pozitive în sensul acesta. Dar, dacă măsurile acestea economice trebuie luate pentru a salva țara, vom munci mai mult!“, ne-a declarat Gheorghe Apetrei.

Reprezentanții colegiului au efectuat o vizită la școala gimnazială, sunt mulțumiți de ceea ce au văzut acolo și deja se fac demersurile pentru preluarea tuturor angajaților și coordonarea activității în următorul an școlar care va începe la 8 septembrie.

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...