Rromii, care vând, în această perioadă, nuci în zona din spatele Pieței Centrale din Piatra Neamț au devenit un motiv de revoltă pentru administrația pieței. Vânzătorii de nuci refuză să  plătească taxa pentru perimetrul în care vând, fac gălăgie și lasă în urmă gunoaie, pe care oamenii angajați de Urban să facă curățenie în piață le strâng zilnic. Mai mult, administratorul Pieței, Liviu Popa, spune că respectivele grupuri de rromi sunt uneori recalcitrante, deranjează clienții pieței, dar și pe comercianții care își achită zilnic taxa pentru marfa vândută în zona din spatele complexului.

“Le-am spus să plece, dar sunt foarte agresivi. Abia am reușit să-i mutăm de pe trotuarul din fața pescăriilor. Stau pe partea cealaltă și ocupă calea de acces. Nici încasatorii și nici unul dintre colegii mei nu se pot certa cu ei. Am făcut adresă și la conducerea CMI Urban și la primărie și am discutat și la Poliția Locală”, a spus Liviu Popa, administrator Piața Centrală.

Conducerea Poliției Locale Piatra Neamț, spune că situația se va reglementa începând din această săptămână. Patrulele din Piața Centrală vor fi suplimentate, astfel încât persoanele care nu plătesc taxe pentru ceea vând, care sunt agresive și deranjează pe ceilalți clienți, să dispară din zonă. “Am avut o discuție cu administratorul pieței și am decis că o să evacuăm de acolo respectivele persoane dacă nu vor să plătească taxele pe care le achită toți comercianții care vând afară, în acel perimetru. Vor fi mai multe patrule care vor verifica cine are chitanțe pentru locul ocupat și cine nu are. În acest fel le dăm și celor de la Urban, administratorii complexului, o mână de ajutor pentru că și dumnealor duc lipsă de personal”, a declarat Eugen Pancu, director al Poliției Locale Piatra Neamț. (E.C.)

Articolul precedentA doua sinucidere în ultimele două luni la Spitalul Județean Neamț
Articolul următor“Let’s do it, Romania” strânge voluntari și în Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.