0:00

Duminică, 21 aprilie, a avut loc etapa a X-a în cadrul Seriei B a Ligii a V-a. Voinţa Valea Ursului, lidera seriei, pare a nu avea adversar, depăşind fosta clasată pe locul doi, Stejarul Stăniţa, cu un scor mai mult decât concludent: 7-0 (3-0).

„A fost un meci frumos, după cum am anticipat. Am întâlnit o echipă tânără şi ambiţioasă, dar noi, fiind mai experimentaţi, am rezolvat meciul în favoarea noastră, la un scor detaşat. Îi felicit şi pe oaspeţi pentru ambiţia şi dăruirea cu care au jucat şi le doresc să se califice în play-off alături de noi”, a declarat Vlăduţ Smeria, antrenorul Voinţei Valea Ursului.

Într-o altă partidă atractivă: AS WST Oniceni-Arsenal Văleni 1-1 (1-0). „Un meci echilibrat cu multe şanse de gol din partea noastră. Prestatia centralului a fost foarte proastă”, a precizat Ionuţ Duminică, organizatorul de competiţii al formaţiei AS WST Oniceni.

L5B Declaraţiile oficialilor Voinţa Valea Ursului, AS WST Oniceni şi Arsenal Văleni, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Am întâlnit în deplasare pe WST Oniceni, o echipă foarte bună, care are în componenţă jucători de calitate. Nu am putut deplasa întreg lotul, aşa cum mi-am dorit, având doar 12 jucători trecuţi pe foaie. A rezultat un meci frumos, pe placul spectatorilor prezenţi, cu două goluri şi foarte multe ocazii de ambele părţi. Este un punct câştigat în deplasare, care ne aduce cu un pas mai aproape de play-off. Felicit ambele echipe pentru spectacolul oferit azi şi mă bucur că jucătorul nostru, Alex Marian, a prins încredere în forţele sale şi a marcat din nou, la al doilea lui meci consecutiv”, a menţionat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

În runda de duminică, s-au mai consemnat rezultatele: Voinţa Bozieni-Siretul Doljeşti 3-2 (1-2) şi Unirea Tămăşeni-Moldova II Cordun 5-1 (2-0).

CLASAMENT

1 VOINŢA VALEA URSULUI (*) 10 8 1 1 53 13 25
2 VOINŢA BOZIENI (*) 10 5 2 3 24 21 17
3 Stejarul Stăniţa 10 5 1 4 27 29 16
4 Arsenal Văleni 10 4 3 3 26 18 15
5 Unirea Tămăşeni 10 4 2 4 23 38 14
6 Siretul Doljeşti 10 4 0 6 22 28 12
7 AS WST Oniceni 10 3 1 6 28 34 10
8 Moldova II Cordun 10 1 2 7 10 32 5

(*) se califică pentru play-off

Etapa a XI-a programează sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11:00, meciurile: Siretul Doljeşti-Voinţa Valea Ursului, Voinţa Bozieni-AS WST Oniceni, Stejarul Stăniţa-Unirea Tămăşeni şi Moldova II Cordun-Arsenal Văleni. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: AS WST Oniceni)

Articolul precedentDrept la replică în scandalul de la Vânători-Neamț
Articolul următor5 elevi de la „Rareș” premiați la Olimpiada Națională de Astronomie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.