L5A Meciuri „tari” la Bodeşti şi Girov

Duminică, 4 noiembrie, de la ora 11:00, au loc partidele etapei a VIII-a în Seria A a Ligii a V-a. Campioana Bravo Bodeşti joacă acasă contra formaţiei Stejarul Ţibucani.

„Sperăm să avem lotul complet. Va fi un meci cu vână, pentru că şi adversarii sunt în revenire în comparaţie cu sezonul trecut. Sperăm totuşi să controlăm jocul, mai ales că evoluăm acasă. Ne dorim să terminăm turul pe locul întâi, să facem Sărbătorile liniştiţi. Nu subestimăm nici adversarul. Ştim că nu ne-au învins niciodată, deci vor veni extrem de motivaţi”, a declarat Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.

BRAVO BODEŞTI

„Este un meci foarte greu, prin prisma locului pe care îl ocupă adversarii în clasament. Noi mergem cu speranţă. Ne lipseşte portarul titular şi vom improviza. Mai sunt şi alţi jucători care au evenimente în familie. Abordăm meciul cu maximă seriozitate”, a precizat Ioan Musteaţă, organizatorul de competiţii al Stejarului Ţibucani.

Un meci cu posibile implicaţii în clasament se anunţă ASF Girov-Voinţa Dochia. „Meciurile cu Dochia sunt cele mai importante pentru noi și cele mai așteptate din tot sezonul, datorită rivalității fotbalistice dintre cele două comune vecine. Acest lucru a fost valabil în fiecare sezon, indiferent de numele echipei sub care s-a jucat la Girov. În astfel de meciuri nu contează locurile în clasament sau valoarea individuală a jucătorilor, ci ambiția cu care intră în teren fiecare jucător, chiar dacă este sau nu originar din Girov. Astfel, duminică suntem deciși să câștigăm meciul, în ciuda faptului că echipa de anul acesta a celor din Dochia este foarte puternică. După trei egaluri la rând, este cel mai bun moment să câștigăm din nou”, a declarat Andrei Nica, reprezentant al formaţiei ASF Girov.

ASF GIROV şi VOINŢA DOCHIA

„Meciul se anunţă dificil, ei fiind aproape de noi în clasament. Sperăm să obţinem victoria. Depinde şi de modul în care vin băieţii, avem şi accidentaţi… Am jucat amicale cu ei, dar un meci oficial e cu totul altceva”, a precizat Vasile Aniţei, organizatorul de competiţii al Voinţei Dochia.

Etapa mai cuprinde partidele: Zorile Urecheni-Vulturul Costişa, Flacăra Brusturi-Ozana Timişeşti şi Viitorul Podoleni-AS Grumăzeşti.

CLASAMENT

1VULTURUL COSTIŞA761028-719
2BRAVO BODEŞTI761026-1519
3Voinţa Dochia740321-1712
4Stejarul Ţibucani731320-1310
5ASF Girov724117-1310
6Ozana Timişeşti722316-118
7Zorile Urecheni722312-198
8Flacăra Brusturi721415-277
9Viitorul Podoleni711514-254
10AS Grumăzeşti70164-261

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ozana Timişeşti; G. CRĂCANĂ-ASF Girov, Voinţa Dochia)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...

Reținut de polițiști. A fost prins băut la volan după un accident

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...