L5 PLAY-OFF Arsenal Văleni-Vulturul Costişa, duel pentru locul 3

Arsenal Văleni şi Vulturul Costişa se vor întâlni duminică, 16 iunie, de la ora 9:00, în finala mică a actualei ediţii a Ligii a V-a. Partida va avea loc pe stadionul „Moldova” din Roman.

“Vulturul Costişa are un lot foarte bun, cu jucători experimentaţi şi talentaţi. În continuare, nu ne putem baza pe portarul nostru titular, Mişu Bordianu, însă vom juca cu multă seriozitate şi dăruire acest meci, pentru a ne clasa pe podium. Sperăm să le oferim celor prezenţi în tribune un spectacol fotbalistic de gală, cu multe goluri şi cu multe faze de poartă, noi urmând a fi încurajaţi de numeroşi suporteri, din Văleni, Dulceşti sau Roman. Fie ca cel mai bun să câştige!”, a menţionat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

“Încercăm să învingem, pentru a încheia sezonul pe podium. Nu ştim deocamdată pe ce lot ne vom baza, având în vedere accidentările. Cred că vor fi două finale extrem de disputate, vremea va fi frumoasă, vom avea o adevărată sărbătoare a fotbalului“, a spus Dorel Berbecariu, reprezentantul formaţiei Vulturul Costişa. Câştigătoarea acestei partide va obţine locul 3 în actualul sezon al Ligii a V-a. Având în vedere temperaturile ridicate care se anunţă duminică, AJF Neamţ a decis ca, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, departajarea să se facă imediat prin lovituri de la 11 metri, fără a se mai disputa prelungiri. De asemenea, formaţiile participante la cuplajul de duminică au fost atenţionate că „va fi necesar să își asigure apa pentru pauzele de hidratare care vor fi în timpul meciurilor”. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...

VIDEO-FOTO. Incendiu la biserica dărâmată din cimitirul Pietricica

Actualizare: Incendiul a izbucnit astăzi, 22 septembrie, în jurul...