L5: Bravo Bodeşti rămâne neînvinsă, după 3-2 cu Energia Pângăraţi

Bravo Bodeşti rămâne neînvinsă după meciul din etapa de astăzi, 7 aprilie. Lidera la zi a Ligii a V-a a câştigat cu scorul de 3-2 (1-1) pe terenul formaţiei Energia Pângăraţi. Au marcat: Răzvan Ioniţă şi Mihai Cucu/George Georgescu, Andrei Dragomir şi Andrei Vornicu.

“A fost un meci de nivelul Ligii a IV-a, foarte disputat, pe un teren destul de greu. Bravo Bodeşti merită locul întâi, după părerea mea. Putea fi şi 3-3, dar am ratat mult şi noi, au ratat şi oaspeţii. De această dată consider că arbitrajul a stricat de ambele părţi. Ei au primit cartonaş roşu, noi am avut un gol anulat. Avem şi noi o filmare, vom vedea despre ce este vorba. Consider că formaţia din Bodeşti a câştigat meritat şi le urez multă baftă în Liga a 4-a”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător al formaţiei Energia Pângăraţi.

“A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părţi. Am jucat la victorie şi consider că a câştigat echipa care şi-a dorit mai mult. Am primit şi un cartonaş roşu, pentru comportament nesportiv, nu putem comenta nimic din acest punct de vedere! Felicităm şi gazdele, pentru că şi-au dorit victoria, dar noi, rămânând în 10 din minutul 55 şi având şi trei titulari absenţi, am fost, cred eu, ceva mai motivaţi”, a precizat Florin Busuioc, antrenorul echipei Bravo Bodeşti.

Alte rezultate: Pinii Tarcău-Siretul Doljeşti 0-0, Stejarul Stăniţa-Voinţa Dochia 5-2 (1-2), Viitorul Podoleni-Vulturul Costişa 1-2 (0-1), Voinţa Valea Ursului-Flacăra Brusturi 4-1 (3-0), Ozana Timişeşti-Voinţa Bozieni 3-0 (1-0) şi Moldova II Cordun-Arsenal Văleni 1-4 (0-1). Stejarul Ţibucani a stat, pentru că s-a retras Unirea Dulceşti.

CLASAMENT

1BRAVO BODEŞTI16151052-1646+22
2Vulturul Costişa16113249-2436+15
3Arsenal Văleni15111347-1834+10
4Ozana Timişeşti16102442-2632+11
5Siretul Doljeşti1682634-3226-1
6Energia Pângăraţi1681750-2725+1
7Stejarul Stăniţa1671848-4322-5
8Voinţa Dochia1671843-4222-2
9Flacăra Brusturi1664632-3122-2
10Pinii Tarcau1664631-3522-5
11Viitorul Podoleni1643930-5715-6
12Voinţa Bozieni16411120-4613-8
13Moldova II Cordun16311233-6610-14
14Voinţa Valea Ursului16231131-519-15
15Stejarul Ţibucani15221124-528-16

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Energia Pângăraţi Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...