L4&L5 Multe promisiuni şi puţine certitudini înaintea noului sezon

Fotbalul nemţean se confruntă, ca şi la începutul sezonului trecut, cu multe promisiuni, dar puţine certitudini. La această dată, există doar promisiunea unor oficiali de înfiinţare a 3-4 echipe noi pentru Liga a V-a. Ceva speranţe mai solide se leagă de posibilitatea revenirii în fotbalul judeţean a formaţiei Voinţa Ion Creangă. Formatul noului sezon va fi incert cel puţin până la finalul lunii în curs, când este programată Adunarea generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Neamţ.

L4&L5 Multe promisiuni şi puţine certitudini înaintea noului sezon„La sfârşitul lunii iulie vom face o adunare generală. Va fi invitată să participe toată lumea, pentru a stabili, de comun acord, ce facem în sezonul 2019-2020. Între timp, chiar de săptămâna viitoare, vom sonda în teren, prin discuţii cu primari şi cu alţi factori de decizie, care ar fi intenţiile în privinţa campionatelor judeţene. Dacă vom putea constitui o ligă a IV-a cu un număr suficient de echipe, vom avea campionate la ambele nivele valorice, ca în sezonul trecut. Dacă nu găsim suficiente echipe pentru Liga a IV-a, vom constitui o singură serie, cu toate echipele disponibile”, a declarat Ioan Costin Toma, preşedintele AJF Neamţ.

L4&L5 Multe promisiuni şi puţine certitudini înaintea noului sezonAr mai fi de precizat că AJF Neamţ va insista, exact ca şi în urmă cu un an, ca măcar două dintre cele patru finaliste din acest sezon al Ligii a V-a să îşi fructifice dreptul de promovare în Liga a IV-a. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pedepse majorate pentru persoanele care atacă sau amenință personalul medical și familiile acestora

Nu mai există posibilitatea unor simple avertismente pentru actele...

Când se achită pensiile în luna august

În luna august va fi o întârziere la plata...

Zeci de copii participă la Tabăra „Tineri Veterani” 2026 la Nemțișor, județul Neamț

Luni, 27 iulie, copiii și-au început aventura, testându-și curajul...