Fotbalul nemţean se confruntă, ca şi la începutul sezonului trecut, cu multe promisiuni, dar puţine certitudini. La această dată, există doar promisiunea unor oficiali de înfiinţare a 3-4 echipe noi pentru Liga a V-a. Ceva speranţe mai solide se leagă de posibilitatea revenirii în fotbalul judeţean a formaţiei Voinţa Ion Creangă. Formatul noului sezon va fi incert cel puţin până la finalul lunii în curs, când este programată Adunarea generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Neamţ.

ioan costin toma“La sfârşitul lunii iulie vom face o adunare generală. Va fi invitată să participe toată lumea, pentru a stabili, de comun acord, ce facem în sezonul 2019-2020. Între timp, chiar de săptămâna viitoare, vom sonda în teren, prin discuţii cu primari şi cu alţi factori de decizie, care ar fi intenţiile în privinţa campionatelor judeţene. Dacă vom putea constitui o ligă a IV-a cu un număr suficient de echipe, vom avea campionate la ambele nivele valorice, ca în sezonul trecut. Dacă nu găsim suficiente echipe pentru Liga a IV-a, vom constitui o singură serie, cu toate echipele disponibile”, a declarat Ioan Costin Toma, preşedintele AJF Neamţ.

bravo bodesti vointa valea ursuluiAr mai fi de precizat că AJF Neamţ va insista, exact ca şi în urmă cu un an, ca măcar două dintre cele patru finaliste din acest sezon al Ligii a V-a să îşi fructifice dreptul de promovare în Liga a IV-a. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentREZULTATE FINALE la Bacalaureat: 9 medii de 10 în plus în regiunea nord-est
Articolul următorMesajul din noile teste RO-ALERT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.