Returul Ligii a IV-a începe duminică, 17 martie, de la ora 11:00. Debutul este unul… abrupt, runda programând derby-ul Ozana Târgu Neamţ-Bradu Borca. Chiar dacă nu se pot produce schimbări în clasament (Bradu are +35 la golaveraj, iar Ozana +15), meciul este aşteptat cu intensitate la Târgu Neamţ, echipa de pe Valea Muntelui fiind singura care nu a pierdut în partidele cu formaţia de lângă Cetatea Neamţ.
“Este un meci dificil, derby-ul etapei şi devine foarte important pentru noi să îl câştigăm, în primul rând pentru moralul acestui frumos grup creat aici la Târgu Neamţ şi, în al doilea rând, pentru îndeplinirea obiectivului principal, acela de a ajunge la meciul de baraj pentru promovarea în eşalonul superior. Sper ca prestaţiile echipei din jocurile amicale să se concretizeze şi în cele oficiale. Am mare încredere în echipă şi mi-ar plăcea ca jucătorii sosiţi în pauza de iarnă la Ozana să ne ajute prin evoluţiile lor şi, totodată, să contribuie decisiv la îndeplinirea obiectivelor trasate”, a declarat Ionuţ Afloarei, antrenorul Ozanei Târgu Neamţ, pentru portalul oficial al clubului.
“Este un meci așteptat probabil de mulţi urmăritori ai fotbalului județean din Neamt, mai ales prin prisma paşilor importanţi făcuţi de Ozana. Toţi vor să afle la ce nivel se ridică pretenţiile echipei gazdă în vederea promovării. Noi mizăm în acest joc pe omogenitate și sperăm la un rezultat care să redea exact valoarea pe care o avem și noi şi adversarii noștri, dar, indiferent de rezultat, campionatul se va juca în continuare, incluzând aici şi echipa din Răuceşti. Suntem lipsiţi doar de aportul lui Crengăniş, acesta fiind suspendat, restul lotului de 21 de jucători fiind apţi și sper eu pregătiţi pentru confruntarea de duminică”, a precizat Florin Pintilii, antrenorul formaţiei Bradu Borca.
Partida de la Târgu Neamţ va fi condusă de o brigadă de arbitri compusă din Cosmin Apetrei, Marius Cosmin Cercel şi Răzvan Andrei. Observator va fi Nicolae Botezatu. Runda mai cuprinde şi meciurile Energia Pângăraţi-Speranţa Răuceşti şi Moldova Cordun-Victoria Horia.
CLASAMENT
1 | BRADU BORCA | 10 | 8 | 1 | 1 | 54-19 | 25 |
2 | Ozana Târgu Neamţ | 10 | 7 | 1 | 2 | 29-14 | 22 |
3 | Speranţa Răuceşti | 10 | 7 | 0 | 3 | 34-17 | 21 |
4 | Victoria Horia | 10 | 4 | 2 | 4 | 20-23 | 14 |
5 | Moldova Cordun | 10 | 2 | 0 | 8 | 22-40 | 6 |
6 | Energia Pângăraţi | 10 | 0 | 0 | 10 | 6-52 | 0 |
Mai multe noutăţi din taberele formaţiilor de Liga a IV-a puteţi lectura AICI şi AICI. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS-Ozana Târgu Neamţ)