L4 Pintilii (Bradu): „Ne convine de minune rezultatul de la Poiana Teiului”

Bradu Borca a câştigat, duminică, 8 octombrie, cu scorul de 6-1 (2-1), partida cu fosta colegă de play-off, Moldova Cordun, din cadrul etapei a şaptea a Ligii a IV-a. Pentru formaţia de pe Valea Muntelui au marcat: Severin, Gorovei (2), Vadim Aramă, Moisii și Dodan. Antrenorul de la Bradu Borca se declară mulţumit de rezultat, dar cel mai mult i-a convenit egalul de la Poiana Teiului.

„Meci important pentru noi, deoarece orice punct pierdut ne îndepărtează de obiectiv. Băieții mei înţeleg însă din ce în ce mai bine lucrul acesta şi ceea ce doresc de la ei. Ca de obicei, Gavril Nuţu a tras echipa după el și, chiar dacă oaspeții ne-au pus probleme în debut, deschizând scorul, am reușit să revenim rapid, astfel că respirăm în continuare! Ne convine de minune rezultatul de la Poiana Teiului și se confirmă cele spuse de mine că echipa de la Piatra Neamţ se va încurca în deplasare, deci șansele la titlu există și pentru alte echipe decât cea care se vedea la început detașată în câștigătoare!”, a precizat Florin Pintilii.

Pentru Bradu Borca au evoluat: Iftimie – Canciuc, Lupu, Dumitru, Moşneguţu – Vadim Aramă, Moisii, Gorovei, Severin – Gavril, Nemerincu. Au intrat după pauză: Dodan, Chiril Aramă și Vătavu.

CLASAMENT

5AS Bradu Borca640217-1312+3

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bradu Borca Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...