Liga a IV-a s-a confruntat duminică, 4 noiembrie, cu prima partidă nedisputată din acest sezon. Moldova Cordun-Energia Pângăraţi nu s-a jucat, deoarece oaspeţii nu s-au prezentat la meci. Ambele formaţii au anunţat că vor disputa partidele din etapa de pe 11 noiembrie.
“Eu nu am putut merge duminică, dar i-am trimis pe băieţi. Le-am dat microbuzul. E posibil să fi avut vreo pană. Vom juca meciul de duminica viitoare. Avem acasă. Sunt probleme, dar încercăm să o hârâim aşa cu copiii”, a declarat consilierul local Viorel Jitaru, reprezentant al echipei Energia Pângăraţi.
“Vom merge la Borca, la ultimul meci. S-au terminat banii! De la primărie nu mai avem buget pentru cele două etape suplimentare. Oricum sunt aruncate aşa aiurea. Am putea foarte bine să jucăm la primăvară”, a precizat Iulian Popescu, preşedintele Moldovei Cordun.
CLASAMENT
1 | BRADU BORCA | 9 | 7 | 1 | 1 | 43-18 | 22 |
2 | Speranţa Răuceşti | 9 | 7 | 0 | 2 | 34-15 | 21 |
3 | Ozana Târgu Neamţ | 9 | 6 | 1 | 2 | 27-14 | 19 |
4 | Victoria Horia | 9 | 3 | 2 | 4 | 18-22 | 11 |
5 | Moldova Cordun | 8 | 1 | 0 | 7 | 18-29 | 3 |
6 | Energia Pângăraţi | 8 | 0 | 0 | 8 | 5-47 | 0 |
Etapa a X-a programează duminică, 11 noiembrie, meciurile: Bradu Borca-Moldova Cordun, Energia Pângăraţi-Victoria Horia şi Ozana Târgu Neamţ-Speranţa Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS-Speranţa Răuceşti)