L4 Luca (Cimentul): „Mă bucur pentru revenirea lui Spiridon şi Zaiţ”

Cimentul Bicaz a câştigat, duminică, 8 octombrie, cu scorul de 5-0 (3-0), partida cu ultima clasată, Zimbrul Vânători-Neamţ, din cadrul etapei a şaptea a Ligii a IV-a. Pentru formaţia de lângă baraj au marcat: Pintea (3), Bordeanu şi Constantinescu. Antrenorul Cimentului Bicaz spune că meciul nu a fost deloc uşor.

L4 Luca (Cimentul): "Mă bucur pentru revenirea lui Spiridon şi Zaiţ"„Mă bucur că am câştigat şi că rămânem pe primele 4 locuri. Oaspeţii au opus o rezistenţă dârză. Am greşit şi noi pe alocuri. După marcarea primului gol, lucrurile s-au mai reglat şi jocul a fost în favoarea noastră. Mă bucur pentru revenirea portarului Spiridon şi de prezenţa tânărului Zaiţ în apărare, absenţe care au cântărit enorm, mai ales în ultimul joc din deplasare. Sper să fie toţi jucătorii sănătoşi, pentru a ne putea exprima cât mai aproape de adevăr în meciurile viitoare. Mulţumesc jucătorilor, celor care au venit să ne vadă şi doresc succes echipei Zimbrul Vânători în continuare”, a declarat Cristian Luca.

La Cimentul au evoluat: Spiridon – Creţu, Zaiţ, Bordeanu, Avram – Braiş (Bîrsanu), Bălăjel (Constantinescu), Pascu (Olariu), Apreutesei, Pintea – Patrichi (Ţăpuc).

CLASAMENT

4Cimentul Bicaz640214-712+3

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Cimentul Bicaz Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora