pietricica turism

Energia Pângăraţi a pierdut duminică, 30 septembrie, partida cu Moldova Cordun, de pe teren propriu, din etapa a patra a Ligii a IV-a. Scorul final a fost 2-6 (1-4). Au marcat: Cojocaru (2 – ambele din 11 metri)/Paveliuc (3) şi Saftei (3).

“Am început acest sezon de Liga a IV-a cu alte planuri şi clar cu alţi jucători incluşi în lot. Doi dintre ei au fost «furati» în ultima zi de transferuri de cei de la Ozana Târgu Neamţ. Cică acolo se joacă pe bani mulţi. Clar că orice e mai mult decât nimic. Alţii cu care nu am avut ocazia să lucrez prea mult, se pare că nu reuşesc să-şi respecte angajamentele luate. Caracterele tari şi de calitate se văd în momentele grele. Ce e trist e că în această perioadă destul de grea pentru mine şi pentru echipă nu am auzit vorbe bune decât de la străini, care nu au nici o treabă cu echipa din Pângăraţi. Nu m-ar mira să fie destui prin comună care se bucură de aceste înfrângeri la scor. Vom vedea dacă vom reuşi să terminăm acest tur de campionat şi poate în intersezon să mai aducem ceva jucători. Dacă nu, oricum nu e problemă, nimeni nu o să se supere prea tare, se precizează pe pagina de Facebook a Energiei Pângăraţi.

“Am avut şi noi problemele noastre. Din nou nu a venit portarul şi am folosit un jucător de câmp. Băieţii s-au motivat însă, pentru că nu puteam să pierdem la infinit. Am văzut şi la Pângăraţi 3-4 jucători foarte buni, care ştiu cu mingea”, a declarat Iulian Popescu, preşedintele Moldovei Cordun. Alte rezultate din etapa de duminică: Ozana Târgu Neamţ-Victoria Horia 1-1 (0-0) şi Speranţa Răuceşti-Bradu Borca 6-1 (4-0).

CLASAMENT

1SPERANŢA RĂUCEŞTI440017-412
2Bradu Borca430114-79
3Ozana Târgu Neamţ421112-87
4Victoria Horia41125-114
5Moldova Cordun410311-123
6Energia Pângăraţi40042-190

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Energia Pângăraţi)