L4 Energia Pângăraţi, a doua partidă ratată din cauza microbuzului

Energia Pângăraţi a ratat prezenţa la meciul de duminică, 24 martie, din etapa a XII-a a Ligii a IV-a, de pe terenul Ozanei Târgu Neamţ. Oficialii acestei echipe spun că de vină a fost microbuzul folosit pentru transportul jucătorilor, care le-a creat probleme şi la precedenta neprezentare, din noiembrie 2018, de la Cordun.

„Eu nu am participat la acest meci, dar am înţeles că s-a stricat microbuzul”, a declarat Costel Stroia, căpitanul de echipă al Energiei Pângăraţi.

„Am rămas cu maşina stricată dincolo de Gârcina. Abia astăzi (luni, 25 martie-n.r.) am reuşit să o aducem în service. Băieţii mi-au spus că ei se adună pentru meci duminica viitoare, când jucăm cu Bradu Borca. Putem aduce la AJF Neamţ documente de la service, care să confirme că s-a defectat microbuzul”, a precizat Viorel Jitaru, consilier local şi responsabil al echipei Energia Pângăraţi.

AJF Neamţ nu a publicat încă o decizie a comisiei de disciplină în această speţă, dar a consemnat scorul de 3-0 în favoarea Ozanei Târgu Neamţ. Energia Pângăraţi a pierdut toate meciurile disputate în acest sezon al Ligii a IV-a, iar duminică, 31 martie, urmează să primească pe terenul de la Stejaru vizita liderei la zi a clasamentului, formaţia Bradu Borca. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: M. CONSTANTINESCU, R. VASILIUS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...