Enadani Poiana Teiului este istorie în fotbalul judeţului Neamţ. Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă finanţatorul Paul Enache, care, dezamăgit de arbitraje şi de unele decizii ale AJF Neamţ, a decis ca echipa să nu se prezinte nici în etapa de duminică, 22 octombrie. Conform regulilor AJF Neamţ, două neprezentări înseamnă excludere. Întrucât forul fotbalului judeţean a decis revenirea la denumirea Teiul Poiana Teiului, Paul Enache furnizează şi un document oficial, care certifică modificarea de denumire şi spune că a expediat actele pe adresa AJF Neamţ încă de pe 3 august. Următoarea destinaţie a Enadani Poiana Teiului va fi Harghita, dar în sezonul viitor.
“Oamenii au făcut tot posibilul să urăsc fotbalul. Fotbalul pentru mine tot timpul a fost A DOUA FAMILIE. Am trimis e-mail cu documentul referitor la noua denumire la AJF încă din data de 3 august. Nu voi contesta decizia lor, nu are nici un rost. Nici altcineva nu poate, toate actele sunt la mine. Nu ne vom prezenta nici în această etapă. La a doua neprezentare vom fi daţi afară din campionat și jucătorii vor deveni liberi. La anul voi merge în Harghita! Am vrut de anul acesta, dar regulamentele nu permit”, a declarat Paul Enache, finanţator Enadani Poiana Teiului.
Antrenorul Lucian Cozma ştia doar că jucătorii sunt liberi. Şi cam atât: “Toţi jucătorii sunt liberi să plece. Am văzut că cei de la AJF au revenit la denumirea echipei AS Teiul Poiana Teiului. Patronul? Nu ştiu! Tocmai asta e… Nu zice nimic!”.
În caz de neprezentare la două meciuri, regulamentul este cât se poate de clar: “Dacă o echipă, de seniori, nu se prezintă, întârzie sau nu prezintă carnetele de legitimare la două jocuri din acelaşi campionat, ea va fi exclusă din competiţie, sancţionată cu penalitate sportivă şi va fi retrogradată în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinar” – Regulament de organizare şi desfăşurare a activităţii fotbalistice din judeţul Neamţ, ediţia 2017-2018. (M. CONSTANTINESCU)