Duminică, 27 mai, cu începere de la ora 11:00, va avea loc etapa a IV-a a play-off-ului în Liga a IV-a. Cimentul Bicaz-Bradu Borca e partida în care oaspeţii încearcă să menţină măcar diferenţa actuală faţă de lider (4 puncte) înaintea meciului direct de pe Valea Muntelui, de miercuri, 30 mai. Gazdele nu au renunţat la obiectivul de a ajunge pe locul 2, victoria fiind în aceste condiţii obligatorie. Partida va fi arbitrată de Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ).
“Trebuie să ducem lupta până la sfârşit în acest campionat, aşa că vom aborda întâlnirea cu maximă seriozitate. Absenţe vor fi, chiar foarte importante! Zmeu a suferit o ciupitură de menisc, devenind indisponibil până la finalul campionatului, în tandem cu Trică, care a suferit o ruptură musculară. Ruxandari e plecat în Portugalia la un turneu de fotbal pe plajă! Avem însă un lot care ne permite să-i înlocuim cu brio, pentru că nu degeaba au venit la Borca, ci pentru că au valoare! Sperăm să existe şanse până în ultima etapă a play off-ului la câştigarea campionatului!”, a precizat Florin Pintilii, antrenorul formaţiei Bradu Borca.
În cealaltă partidă, Victoria Horia-CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, deşi recunosc superioritatea oaspeţilor din punctul de vedere al pregătirii, gazdele îşi propun să creeze dificultăţi liderului la zi. Partida va fi arbitrată de Cosmin Apetrei (Piatra Neamţ).
“Dacă nu i-au învins Borca sau Bicazul, e destul de greu să ne punem noi speranţe! Avem şi doi absenţi, un fundaş şi un atacant. Ne vom juca însă şansa până la capăt”, a menţionat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.
CLASAMENT (*)
1 | CSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 3 | 2 | 1 | 0 | 8-2 | 29 | +1 |
2 | Bradu Borca | 3 | 2 | 1 | 0 | 7-5 | 25 | +1 |
3 | Cimentul Bicaz | 3 | 1 | 0 | 2 | 8-9 | 19 | 0 |
4 | Victoria Horia | 3 | 0 | 0 | 3 | 8-15 | 15 | -3 |
(*) Echipele calificate au intrat în play-off cu jumătate din punctele acumulate în sezonul regulat (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS – Bradu Borca)