CSM Ceahlăul Piatra Neamţ va întâlni sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare, formaţia Sănătatea Darabani. Meciul contează pentru etapa a şasea a Ligii a III-a, Seria I şi oferă echipei din Piatra Neamţ posibilitatea de a reveni la zero în clasamentul adevărului.

csm ceahlaul gabriel radulescu 3“Atmosfera este bună. Băieţii sunt pregătiţi. Sper să facem un joc bun şi să ne apropiem victoria. Ştiu că nu ne aşteaptă un joc uşor. Adversarii sunt în revenire de formă, au câştigat ultimele două meciuri acasă şi au pierdut foarte greu la Paşcani. Cel mai mare adversar al nostru cred că va fi terenul, care este denivelat, tare şi vom avea probabil dificultăţi în a controla mingea. Vom încerca să ne adaptăm şi să câştigăm, chiar dacă jocul nu va fi la nivelul pe care ni-l dorim noi”, a precizat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al echipei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

sanatatea darabani vespazian colban darabaneni“Va fi un joc dificil. Am văzut formaţia din Piatra Neamţ în această vară la un meci amical. Echipa noastră este în perioada de căutări. Avem şi jucători experimentaţi, dar şi foarte tineri. Nu ne antrenăm în fiecare zi şi pornim la fiecare meci de la premisa de a nu pierde. Ne-am propus de fiecare dată puţin, dar ne-a ieşit şi cu Miroslava şi cu Râmnicu Sărat. Tot ce putem spera este să ne iasă şi cu Piatra Neamţ”, a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al formaţiei Sănătatea Darabani.

csm ceahlaul victoria horia play off 42“Şi eu cred că principalul nostru adversar va fi terenul. Important este ca noi să fim uniţi, să fim o echipă şi să dăm dovadă de unitate de grup. Dacă fiecare îşi va face treaba în părticica lui consider că o să fie bine şi ne vom întoarce de acolo cu puncte. Important este să tratăm jocul serios şi să nu intrăm relaxaţi”, a menţionat Cosmin Rotaru, căpitanul echipei pietrene.

Etapa a debutat vineri, 28 septembrie, cu partidele: CSM Râmnicu Sărat-CSM Roman şi CSM Paşcani-Gloria Buzău.

csm roman fotbal 2018 1Restul partidelor vor avea loc sâmbătă, după următorul program: KSE Târgu Secuiesc-Foresta Suceava, Metalul Buzău-CSM Focşani, Sporting Lieşti-Şomuz Fălticeni, Suporter Club Oţelul Galaţi-AFC Botoşani II şi Ştiinţa Miroslava-Bucovina Rădăuţi.

CLASAMENT

1. SUPORTER CLUB OŢELUL GALAŢI 5 4 1 0 10-0 13
2. CSM Focşani 5 4 1 0 7-1 13
3. Gloria Buzău 5 3 2 0 11-5 11
4. Foresta Suceava 5 3 1 1 9-4 10
5. Ştiinţa Miroslava 5 3 1 1 7-5 10
6. KSE Târgu Secuiesc 5 3 0 2 10-6 9
7. Bucovina Rădăuţi 5 3 0 2 5-5 9
8. Metalul Buzău 5 2 1 2 4-6 7
9. Sporting Lieşti 5 2 0 3 8-7 6
10. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 5 2 0 3 5-5 6
11. Sănătatea Darabani 5 2 0 3 6-15 6
12. CSM Paşcani 5 1 1 3 3-7 4
13. Şomuz Fălticeni 5 1 1 3 1-6 4
14. CSM Râmnicu Sărat 5 0 3 2 3-5 3
15. CSM Roman 5 1 0 4 3-9 3
16. AFC Botoşani II 5 0 0 5 3-9 0

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Darabaneni.ro; CSM Roman)

Articolul precedentExpoziţie marca Ştefan Potop la Biblioteca “Kirileanu”
Articolul următorRossal Târgu-Neamţ: Proiect pilot de colectare a gunoiului reciclabil
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.