CSM Ceahlăul Piatra Neamţ joacă sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 14:00, ultimul meci oficial pe teren propriu din acest an în compania formaţiei CSM Focşani. Partida contează pentru etapa a XII-a a Ligii a III-a, Seria I.

csm ceahlaul gabriel radulescu noiembrie 2018 1“Acest din urmă meci acasă nu înseamnă presiune pentru noi, ci este o motivație în plus. Fiind ultimul meci acasă chiar ne dorim victoria, poate mai mult ca niciodată. Sper să reușim. O să facem tot posibilul să ieșim învingători de pe teren. Am încredere că acest final de sezon de toamnă se va termina frumos pentru noi. Mai sunt 3 jocuri cu echipe bune și sper să putem scoate cât mai multe puncte. O să facem tot posibilul să câștigăm. CSM Focșani este o echipă experimentată, cu jucători tehnici. Este o formație care stă bine în teren, destul de agresivă, cu știința jocului, deci este o echipă bună a Ligii a III-a. Focșaniul are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a în perioada următoare. Încearcă să își refacă stadionul, au stabilitate financiară, au lot destul de bun și toți cei care au jucat împotriva lor au avut probleme. Așteptăm ca suporterii să ne susțină și să înțeleagă în continuare că noi mai avem de lucrat și că nici terenul nu reprezintă acum un avantaj. Sper să ne încurajeze, pentru că orice echipă are momente bune și mai puțin bune în timpul unui joc și atunci avem nevoie de sprijin, nu de reproșuri. Noi chiar vrem să jucăm și să câștigăm. Nu suntem o echipă cu jucători experimentați și blazați. Chiar suntem motivați să facem treabă bună, să jucăm fotbal. Dacă nu ne iese, avem nevoie de încurajări, aceasta este ideea de bază”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, pentru pagina oficială de Facebook a grupării pietrene.

csm ceahlaul gloria buzau 2018 24Etapa programează tot astăzi şi partidele: CSM Râmnicu Sărat-Sporting Lieşti, Suporter Club Oţelul Galaţi-Metalul Buzău, Ştiinţa Miroslava-KSE Târgu Secuiesc, Sănătatea Darabani-Foresta Suceava, Gloria Buzău-Şomuz Fălticeni şi Bucovina Rădăuţi-AFC Botoşani II. CSM Paşcani va sta, deoarece CSM Roman s-a retras.

CLASAMENT

1. GLORIA BUZĂU 11 9 2 0 26-7 29
2. Suporter Club Oţelul Galaţi 10 8 2 0 22-2 26
3. Ştiinţa Miroslava 10 7 1 2 17-11 22
4. Bucovina Rădăuţi 10 6 1 3 15-8 19
5. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 11 6 1 4 14-9 19
6. CSM Focşani 10 5 3 2 15-7 18
7. Sporting Lieşti 10 4 3 3 14-9 15
8. Foresta Suceava 10 4 3 3 12-12 15
9. KSE Târgu Secuiesc 10 4 1 5 15-14 13
10. Metalul Buzău 10 3 4 3 9-13 13
11. Şomuz Fălticeni 10 2 1 7 8-20 7
12. AFC Botoşani II 10 2 0 8 12-17 6
13. CSM Râmnicu Sărat 10 1 3 6 8-18 6
14. Sănătatea Darabani 11 2 0 9 9-32 6
15. CSM Paşcani 11 1 1 9 5-22 4

(M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentL5A Ultima etapă a turului, prilej de golaveraj pentru fruntaşe
Articolul următorLIGA ELITELOR Echipele CSM Ceahlăul, dispute acasă cu LPS Focşani şi LPS Galaţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.