Politehnica Iași a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Costel Enache. “Îi mulțumesc încă o dată lui Costel că a acceptat să preia conducerea tehnică a Politehncii într-un moment atât de greu cum a fost în vara anului trecut. Nu a fost ușor acest sezon pentru niciunul dintre noi, cei implicați în viața clubului. Îi doresc mult succes lui Costel și sunt convins că vom rămâne prieteni indiferent de drumul pe care el îl va urma”, a declarat, pentru site-ul clubului, Florin Briaur, manager executiv.
“Nimeni nu mi-a lansat o provocare de viitor, o să am o discuție cu conducerea. Nu știu ce voi face, aștept să văd ce program vom primi. Dar am mai spus-o, simt că nu voi continua. Da, simt că a fost ultimul meci la Poli Iași. Dacă se încheie, se încheie, mulțumesc foarte frumos pentru imaginea creată, pentru amintirile frumoase și pentru noile achiziții de prieteni, sunt lucruri importante pentru mine. Poate par poetic, dar eu sunt un tip mai sentimental și mă atașez de oameni. (…) Cred că cel mai frumos moment din acest sezon a fost acum, la final, când galeria mi-a scandat numele. Eu nu am făcut mai nimic la Iași și totuși suporterii mi-au scandat numele. E important că a reînviat spiritul echipei la Iași”, a precizat Costel Enache, pentru Liga 2 Pro Sport. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: D. PĂŞCĂNEANU-Mediafax)