Klaus Iohannis despre șeful Jandarmeriei și al MAI (Comunicat)

Având în vedere că astăzi expiră mandatul lui Sebastian Cucoș în fruntea Jandarmeriei Române (detalii aici) și că au fost destule voci neavizate – inclusiv de la nivel guvernamental – care au încercat să paseze răspunderea în curtea lui Klaus Iohannis, Președinția României a emis, în urmă cu puțin timp, câteva ”precizări cu privire la propunerea de avizare de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române”.

Comunicatul oficial:

Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public privind avizarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

La data de 1 august a.c., Ministerul Afacerilor Interne a transmis Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de avizare de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române. Documentația referitoare la propunerea de avizare a numirii ofițerului în funcția menționată se află în lucru la Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, potrivit legii proprii de organizare și funcționare, adoptă hotărâri prin consens, în cadrul ședințelor semestriale ale acestuia sau în intervalul dintre ședințe, cu acordul individual al membrilor Consiliului.

Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piața Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind numirea colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general să se realizeze după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei și deciziei CSAT în cadrul unei viitoare ședințe, luând în considerare și concluziile anchetelor organelor judiciare competente.

În ceea ce privește problematica interimatului funcției de inspector general al Jandarmeriei Române, se impune precizarea că Președintele României și Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu au atribuții legale potrivit legislației în vigoare, aceasta fiind de resortul ministrului afacerilor interne, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române.

SURSA: Administrația Prezidențială

FOTO: Presidency.ro

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...