Justiţie halucinantă: Şapte tineri, care au violat o elevă până a leşinat, au fost ELIBERAŢI!

ciocan judecatorŞapte tineri din Vaslui care au violat şi sechestrat o adolescentă de 18 ani timp de mai multe ore, până când aceasta a leşinat, au fost plasaţi în arest la domiciliu, relatează gandul.info. După câteva luni de arest preventiv, magistraţii au decis că, având în vedere conduita suspecţilor de dinainte de incident, nu mai este necesară ţinerea lor după gratii.

„Tribunalul consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă (…). Este adevărat că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii prezintă o gravitate extrem de ridicată, însă aceasta nu poate să constituie prin ea însăşi un temei suficient pentru prelungirea pe o durată nelimitată a detenţiei provizorii”, a motivat instanţa.

Fata, elevă la Liceul „Ion Mincu” din Vaslui, făcea naveta cu autobuzul spre casă, la Muntenii de Sus. Într-o seară, în timp ce se afla în staţie, adolescenta a fost acostată de Silviu Burada (20 de ani), care a întrebat-o dacă nu vrea să o conducă el acasă cu maşina. Pentru că îl cunoştea de mai mult timp, aceasta a acceptat. În loc să o ducă însă la domiciliu, băiatul şi un prieten de-ai săi au dus-o pe un câmp, la Văleni, unde, ulterior au mai chemat alţi cinci amici. Timp de trei ore, fata a fost violată şi supusă la mai multe perversiuni sexuale, fiind abuzată până când a leşinat. Agresorii nu s-au oprit însă şi, după ce au stropit victima cu alcool pentru a-şi reveni, au violat-o din nou.

După toate acestea, băieţii au condus-o pe fată cu maşina până în apropierea locuinţei, unde au lăsat-o să plece cu condiţia să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Adolescenta a povestit însă totul părinţilor, care au sesizat poliţiştii prin apel de urgenţă la 112, precum şi ambulanţa, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru îngrijiri medicale.

Cei şapte suspecţi – Silviu Burada (20 ani), Paul Burlacu (27 ani), Silviu Avădanei (21 ani), Petrică Bolboceanu (22 ani), Ionuţ Boicu (20 ani) şi Rotaru Alin (18 ani) – au fost reţinuţi la scurt timp şi duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate.

dosare justitie 02Iniţial, pe tot parcursul cercetărilor, băieţii, au negat cu vehemenţă acuzaţiile procurorilor. Ulterior, după trimitea în judecată, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă, trei dintre ei – Ionuţ Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru şi Ioan Surleac -, şi-au recunoscut vina. Odată cu schimbarea atitudinii procesuale, cei trei tineri au solicitat instanţei înlocuirea măsurii arestării preventive, iar magistraţii Judecătoriei Vaslui le-au admis cererea.

Recent, Tribunalul Vaslui a considerat că inculpaţii din dosar, indiferent că îşi recunosc sau nu faptele, nu trebuie discriminaţi, astfel că instanţa a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu şi faţă de ceilalţi patru agresori, care nu şi-au recunoscut faptele: Silviu Burada, Silviu Avădănei, Petrică Bolboceanu şi Paul Burlacu.

„Ţinând seama de toate circumstanţele cauzei, precum şi de conduita procesuală şi de celelalte împrejurări care caracterizează persoana inculpaţilor, Tribunalul consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă pentru sigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni”, se arată în motivarea hotărârii pronunţată de Tribunalul Vaslui pe 9 aprilie. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...