La sediile tuturor inspectoratelor județene de poliție din ţară se vor organiza, luni, 11 iulie, ceremonii de depunere a jurământului de credință. Proaspeții agenți de poliție, recrutați din sursă externă, vor trece de cel mai important moment al debutului în carieră.
La Piatra-Neamț, ceremonia va avea loc în fața sediului IPJ, începând cu ora 10:00, accesul fiind permis doar până la ora 9:45. Oricine poate participa la eveniment, fie că este rudă cu vreunul din cei 72 de agenți, fie că doar este curios. Pentru ca activitatea festivă să nu dureze prea mult, semnarea jurământului nu se va face în cadrul ceremoniei, ci doar rostirea acestuia. Jurământul de credinţă are următorul conţinut: “Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Cei 72 de proaspeți polițiști, încadrați la IPJ Neamț, vor fi repartizați imediat la posturile comunale unde s-au înscris la examen, iar la sfârșitul lunii vor pleca la cursuri de instruire, la școlile de agenți ale Ministerului Afacerilor Interne.
La nivelul întregului județ au rămas necompletate schemele de personal de la opt posturi comunale, unde niciun candidat nu a reușit să treacă de toate probele de examen. (C.M.)